Aceasta este grădinița care cumpără o pâine cu 1.300 de lei

Grădinița cu Program Prelungit Luminișul Pădurii Pitești a cumpărat de la societatea Standard Mondopan Group SRL 110 pâini la prețul de 131.230 de lei, conform datelor apărute pe platforma publică de achziții publice SICAP. Asta înseamnă că o singură pâine a costat 1.193 de lei, fără TVA, adică aproape 250 de euro! Standard Mondopan Group este o companie din Pitești controlată de Elena Apostol și Mariea Neagoe.

 

 

Contactată de Educație Privată, directoarea grădiniței, Claudia Anghel, a declarat că este vorba de o eroare la introducerea datelor în computer. Potrivit acesteia, prețul pâinii este de fapt de 1,3 lei iar eroarea constă în introducerea în sistem a numerelor cu punct în loc de virgulă. Publicația amintită susține, după consultarea documentelor trimise de oficialii grădiniței, că prețurile altor produse apar redactate în sistemul anglo-saxon, cu punct înainte de subunitățile numerice. De exemplu, cozonacul apare la un cost de 5.50 lei, în timp ce pâinea este trecută la valoarea de 1,193 lei, mai arată Educație Privată.

Descoperirea de la Pitești a fost făcută de către Andrei Covaci. Iată ce a scris acesta pe Facebook:

 

”Știți cât costă o pâine la Pitești?

1200 (1300 cu tva) de lei.

Pâine albă feliată de 400g. 1300 de lei!

Atât a plătit Grădinița Luminișul Pădurii din Pitești într-o achiziție publică prin care au cumpărat de pe SICAP 110 pâini cu 131.230 lei adică 27.456,85 EUR.

Hai să ne gândim și altfel, poate ne scapă nouă ceva și unitatea de măsură buc. nu este bucata de pâine. Poate e mai multă pâine într-un buc. Câtă pâine ar fi?

Să zicem că o pâine bună ar fi 1 euro (se găsește o pâine mai bună la 4,5-5 lei). De 27 de mii de euro grădinița noastră ar cumpăra 27.000 de pâini. La juma de kil pâinea ar veni vreo 14 tone de pâine.”

Directoarea grădiniței susține că va anunța SEAP să modifice cifrele, numai că nu SEAP o face ci autoritatea contractantă.

Într-un comentariu la postarea de mai sus, Nicoleta Solomonean scrie: ”Dacă nu corectează achiziția, atunci nu au respectat L98/2016, care prevede la art 7. (5) Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 135.060 lei….deci……(1) Autoritatea contractantă are obligaţia publicării unui anunţ de participare şi/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice: b)648.288 lei, pentru contractele de achiziţie publică/ acordurile-cadru de produse şi de servicii-la suma ce o văd doar pe această pagină era procedura ce trebuia anunțată în JOUE. Grav, foarte grav.”

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed