Așezările plutitoare au fost promovate ca o posibilă soluție la creșterea nivelului apelor și la frecvența tot mai mare a fenomenelor meteorologice extreme. Sunt acestea orașele viitorului?

Un exemplu este Waterbuurt, cartierul plutitor din Amsterdam, relatează BBC. Aici, oamenii locuiesc în clădiri compacte, cu trei etaje, care plutesc pe un mic lac de la marginea capitalei olandeze. O mamă și fiica ei atârnau undițe de la fereastra bucătăriei, în timp ce doi băieți tineri se stropeau cu apă. Bănci, biciclete și grătare erau puse pe balustradele debarcaderului.

Cartierul are 100 de case plutitoare, spune Ton van Namen, a cărui companie, Monteflore, a creat proiectul.

Olanda este țara cu cea mai joasă zonă din Europa, față de nivelul mării, ceea ce face ca creșterea nivelului apelor să fie o amenințare foarte reală. Dar olandezii nu experimentează doar cu case plutitoare, ci și cu ferme.

La 55 de kilometri de Amsterdam, Minke Van Wingerden își conduce turma de vaci pe o pasarelă, spre grajdurile lor plutitoare de ultimă generație.

Ideea unei ferme plutitoare s-a născut după ce partenerul lui Van Wingerden, Peter, a văzut ravagiile făcute de uraganul Sandy în New York, în 2012. La întoarcerea în Olanda, el și Van Wingerden și-au propus să creeze o fermă care să poată fi adaptată la climă.

Ferma lor, care a fost deschisă în 2019, găzduiește 40 de vaci, care se plimbă între o pajiște dinspre doc și instalația plutitoare – prima de acest fel din lume. Ferma produce lapte, brânză și iaurt (precum și gunoi de grajd), care parcurg distanța scurtă către clienți cu bicicleta sau duba electrică, în timp ce deșeurile din oraș completează hrana pentru vaci, variind de la resturile de alimente de la restaurante la surplusul de gazon de pe stadionul echipei locale de fotbal, Feyenoord.

„Locația noastră ne permite să producem și să vindem alimente sănătoase chiar aici, în oraș, într-un mod foarte circular și durabil”, a spus Van Wingerden, care are și idei pentru o fermă de legume plutitoare și chiar o fermă de pui.

„Cred că există un viitor pentru fermele plutitoare”, spune ea.

Iar aceste exemple de succes le dau idei și altora.

Susținută de ONU, compania americană Oceanix dezvoltă în prezent ceea ar putea fi „prima comunitate plutitoare din lume pentru 10.000 de locuitori”.

„Când vine vorba de creșterea nivelului mării, factorii de decizie din orașele de coastă au practic două opțiuni: să construiască un zid mare, care probabil nu va fi niciodată suficient de înalt, sau să ia în calcul orașele plutitoare”, spune CEO-ul Oceanix, Marc Collins Chen.

Deși este etichetat ca „oraș plutitor”, ceea ce propune Oceanix – cel puțin la început – sunt mai degrabă cartiere plutitoare mari – expansiuni acvatice ale metropolelor de coastă supraaglomerate, care se luptă deja cu creșterea nivelului mării, cum ar fi Jakarta sau Shanghai.

Aceste noi „orașe” vor fi alcătuite din platforme plutitoare, cu o lățime de 2 hectare, fiecare dintre acestea fiind prevăzută să găzduiască 300 de persoane, cu spațiu suplimentar pentru agricultură și recreere. Ele pot fi legate pentru a forma așezări din ce în ce mai mari.

„Construim o infrastructură capabilă să facă față evenimentelor climatice extreme și care să fie sustenabilă”, a spus Chen.

„Vrem ca aceste așezări să nu folosească combustibili fosili, ci energie regenerabilă, și încercăm să cultivăm 100% din necesarul nostru de proteine la bord”, a adăugat el.

Totul sună foarte impresionant, dar ar putea aceste expansiuni plutitoare ale orașelor să devină o realitate în timpul vieții noastre?

„Deja se întâmplă. Vom vedea un prototip plutitor în următorii câțiva ani. Sunt foarte încrezător în asta”, a spus Chen.

Chiar dacă orașele plutitoare pot părea un decor de fim SF, adevărul este că mulți oameni trăiesc și cultivă recolte în habitate plutitoare de sute de ani.

„Am întocmit o listă cu 64 de studii de caz ale comunităților indigene plutitoare din întreaga lume”, spune Julia Watson, lector la Universitatea Harvard și autor al LO-TEK. Design by Radical Indigenism, o carte care explorează lecțiile de design pe care le putem învăța din culturile indigene.

„Mai mult decât atât, aceste sisteme indigene au fost întotdeauna inerent durabile, ceea ce orașele noastre nu sunt în prezent”, adaugă ea.

Exemple de comunități plutitoare pot fi găsite și astăzi, cum ar fi insulele de stuf cultivate ale poporului Uru de pe lacul Titicaca, la granița Bolivia și Peru. Grădinile plutitoare sunt și mai frecvente, în special în Bangladesh, unde fermierii semănă semințe pe „plute” făcute din buruieni plutitoare, care se ridică și coboară odată cu apele, după musonii anuali.

Oarecum ironic, construcția marilor orașe a dus la dispariția multora dintre aceste locuințe și practici acvatice, care sunt acum promovate ca viitorul vieții urbane.

„În Europa și China, dezvoltarea orașelor și umplerea zonelor umede și a lacurilor au distrus, din păcate, multe dintre aceste tehnologii”, a spus Watson.