Acord la Conferinţa de la Lugano între Ucraina, 40 de state şi 15 organizaţii internaţionale asupra principiilor care să ghideze reconstrucţia ucraineană; semnatarii ”Declaraţiei de la Lugano” se angajează să susţină Ucraina ca stat candidat la aderarea la UE

0

Zeci de oficiali din principalele ţări aliate Ucrainei în lupta împotriva Rusiei, ai unor instituţii internaţionale şi din sectorul privat s-au reunut de luni la Lugano, în sudul Elveţiei, pentru a-şi reitera solidaritatea cu această ţară invadată de armata rusă şi a stabili jaloanele reconstrucţiei care, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, urmează să fie o sarcină ”colosală”.

Premierul ucrainean Denis Şmîgal, prezent la Lugano la conducerea unei delegaţii numeroase, a estmat luni că ridicarea ţării din ruine necesită cel puţin 750 de miliarde de dolari.

”Noi am intrat împreună cu voi într-o primă etapă a lungii căi care conduce la reconstrucţia Ucrainei”, a anunţat preşedintete Confederaţiei helvetice Ignazio Cassis, după un moment de reculegere în memoria victimelor războiului rus.

”Activitatea noastră pregăteşte perioada de după război, chiar dacă războiul continuă să facă ravagii”, a subliniat el în faţa reprezentanţilor a 40 de state şi 15 organizaţii internţaionale.

”Trebuie să facem tot ceea ce a fost distrus mai bun decât era înainte”, a subliniat premierul ucrainean.

Prin ”Declaraţia de la Lugano”, semnatarii ”se angajează deplin să susţină Ucraina pe tot parcursul său”, să lege această susţinere de statutul acesteia de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană (UE) şi să recunoască faptul că Ucraina este necesar să conducă reconstrucţia.

Însă perspectiva unui aflux de ajutoare în valoare de miliarde de dolari a reaprins îngrijorări cu privire la corupţia – endemică – din Ucraina.

În ”Declaraţie” se subliniază că ”procesul de relansare (economică) este necesar să contribuie la o accelerare, lărgire şi realizare a reformării şi rezistenţei Ucrainei în conformitate cu calea europeană a Ucrainei”.

”Procesul restabilirii trebuie să fie transparent şi responsabil în faţa poporului ucrainean”, se subliniază în document.

Semnatarii insistă ca procesul de relansare economică ”să includă şi să galvanizeze egalitatea între sexe” şi îndeamnă la o reconstrucţie durabilă a Ucranei.

Premierul ucrainean a subliniat  că Ucraina abia aşteaptă să acţioneze.

”Atunci când spunem că suntem pregătiţi să înaintăm repede, vrem să spunem cu adevărat repede”, a insistat Şmâgal.

El a salutat faptul că sunt prevăzute alte două conferinţe de monitorizare – una condusă de UE, peste câteva luni, şi o nouă Confernţă privind reconstrucţia Ucrainei, anul viitor, în Regatul Unit.

”Sunt convins că, peste un an, nu vom mai vorbi despre proiectul unui plan, ci despre rezultate, proiecte reuşite şi oportunităţi realizate”, consideră Denis Şmîgal.