Acţionarii dezvoltatorului imobiliar One United Properties aprobă plata a 32,5 milioane de lei în dividende şi distribuirea de acţiuni gratuite

0

„În data de 10 septembrie 2021, One United Properties, dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, s-a întrunit, în cadrul primei Adunări Generale a Acţionarilor (AGA) de la momentul listării companiei la Bursa de Valori Bucureşti. În cadrul AGA, acţionarii au aprobat, printre alte puncte de pe ordinea de zi, distribuirea a 32,5 milioane de lei dividende în numerar, capitalizarea primelor de emisiune rezultate în urma derulării ofertei publice ce a avut loc în acest an şi emiterea ulterioară de acţiuni gratuite în proporţie de 4 acţiuni noi pentru fiecare 5 acţiuni deţinute, precum şi introducerea unei noi clase de acţiuni”, anunţă compania.

Acţionarii au aprobat astfel plata unor dividende în valoare de 32,5 milioane de lei, sau aproximativ 0,02273 lei pe acţiune, acesta urmând a fi plătit în data de 11 octombrie 2021 acţionarilor care deţin acţiuni ONE la data de înregistrare 28 septembrie 2021. Acţionarii au aprobat de asemenea numirea lui Daniel Dineş sau reprezentantul său adecvat, ca invitat permanent la şedinţele Consiliului de Administraţie al One United Properties.

„Atât eu, cât şi Consiliul de Administraţie suntem pe deplin mulţumiţi cu rezultatul de astăzi şi aşteptăm cu nerăbdare continuarea parteneriatului cu acţionarii noştri, în călătoria pe care am iniţiat-o la începutul acestui an. În numele Consiliului, al conducerii şi întregului personal, pot spune că aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu sârguinţă şi să valorificăm toate oportunităţile care se ivesc în parcursul companiei, în prezent şi viitor,” a declarat Claudio Cisullo, preşedintele Consiliului de Administraţie al One United Properties.

În cadrul AGEA, acţionarii au aprobat operaţiunea de majorare a capitalului social cu suma de până la 228,8 milioane lei şi emiterea a până la 1.144.062.353 acţiuni noi cu o valoare nominală de 0,2 lei pe acţiune prin încorporarea a aproximativ 80% din primele de emisiune rezultate în urma derulării ofertei publice care a avut loc în perioada 22 iunie – 2 iulie 2021. Noile acţiuni vor fi distribuite în proporţie de 4 acţiuni noi pentru fiecare 5 acţiuni deţinute, acţionarilor care vor deţine acţiuni ONE la data de înregistrare 17 decembrie 2021.

În urma votului favorabil al acţionarilor, One United Properties va introduce o nouă clasă de acţiuni cu 5 drepturi de vot, denumite acţiuni Clasa B. Acţiunile din Clasa A vor continua să reprezinte 1 drept de vot. Acţiunile din Clasa B vor fi atribuite exclusiv companiilor Vinci VER Holding S.R.L. şi OA Liviu Holding Invest S.R.L., deţinute integral de cei doi acţionari fondatori, respectiv Victor Căpitanu şi  Andrei Diaconescu în calitatea acestora de asociaţi unici, în urma conversiei unui total de 22,74% din acţiunile existente din Clasa A deţinute de cele două companii, în proporţii egale. Restul acţiunilor deţinute de aceste companii, respectiv 18,39% şi 18,39% din capitalul social total al One United Properties, vor rămâne acţiuni din Clasa A. Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu s-au abţinut de la votarea punctului respectiv de pe ordinea de zi, în timp ce aproximativ 97,6% din voturile exprimate cu privire la acest punct au reprezentat voturi în favoarea introducerii Clasei B de acţiuni.

Acţiunile din Clasa A şi Clasa B au acelaşi drept de dividende, oferind un drept egal la dividende tuturor acţionarilor. Acţiunile din Clasa B nu vor putea fi tranzacţionate public şi vor fi transferabile exclusiv între cei doi acţionari fondatori şi afiliaţii acestora. Dacă acţiunile din Clasa B sunt transferate unor persoane care nu sunt acţionarii fondatori sau afiliaţii acestora, aceste acţiuni vor fi convertite automat în acţiuni din Clasa A, ceea ce înseamnă că vor pierde drepturile de vot suplimentare. După conversie, o acţiune din Clasa B va fi convertită într-o acţiune din clasă A, menţinând astfel aceeaşi participare la profiturile companiei.

Chiar dacă acţiunile cu drept de vot multiplu nu sunt încă cunoscute în România, există companii care au două clase de acţiuni care oferă aceleaşi drepturi de dividende, indiferent de clasa de acţiuni, dar drepturi de vot diferite pentru membrii fondatori. Aceste acţiuni cu vot multiplu sunt prezente atât în pieţele din Europa, cât şi din SUA, fiind utilizate, spre exemplu, de companiile listate la bursa din New York, NASDAQ şi bursa din Varşovia. Potrivit furnizorului global de indici MSCI, în Europa, structurile de vot multiplu sunt predominante pe pieţele scandinave unde reprezintă 68% din pondere în Suedia, 53% în Danemarca şi 38% în Finlanda, urmată de Italia – 30%. În plus, constituenţii drepturilor de vot multiplu au avut o pondere de 20% în MSC Emerging Market Index conform cercetării din 2018.

One United Properties a înregistrat o cifră de afaceri de 434 milioane lei în primele şase luni ale anului, o creştere de 96% faţă de aceeaşi perioadă din 2020 şi un profit net de 147,5 milioane lei, o creştere de 267%.

În data de 9 septembrie 2021, Bursa de Valori Bucureşti a anunţat că începând cu 20 septembrie, acţiunile ONE vor fi incluse în indicele BET – cel mai important indice pentru piaţa de capital din România, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide acţiuni.