Acţiunile europene au închis joi în scădere, din cauza randamentelor mari ale obligaţiunilor şi a volatilităţii din SUA

Indicele pan-european STOXX 600 a închis în declin cu 0,4%, după ce în timpul tranzacţiilor a avansat cu până la 0,5%. Principalii indici ai sectoarelor economice au fost afectaţi de creşterea randamentelor obligaţiunilor europene şi americane, pe fondul aşteptărilor de accelerare a inflaţiei.

Încrederea în economia zonei euro a crescut peste aşteptări în februarie, susţinută de optimismul din industrie, servicii şi în rândul consumatorilor, mărind aşteptările referitoare la inflaţie.

Acţiunile băncii Standard Chartered au coborât cu 6,2% după raportarea unei scăderi a profitului anual.

Titlurile Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere din lume, au scăzut cu 6,2%, chiar dacă grupul a raportat un profit trimestrial peste aşteptări, în timp ce acţiunile Bayer au coborât cu 6.4% din cauza declinului profitului din operaţiunile de bază în trimestrul patru, provocat de concurenţa de pe piaţa agricolă nord-americană.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,7%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,24%, FTSE 100 al bursei din Londra a coborât cu 0,11%

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed