Acum se știe de unde au venit voturile pentru AUR! Date noi furnizate de Avangarde

0

Marius Pieleanu, șeful institutului de sondare Avangarde, care a realizat singurul exit poll la alegerile parlamentare din acest an, a declarat că, în zonele în care există comunități religioase puternice, oamenii au votat masiv pentru Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), dând ca exemple Suceava și Neamț, dar și comunitatea catolică din zona Covasna.

 

 

GATA! Știm cine a intrat în PARLAMENT! Așa arată HARTA mandatelor

 

 

  • „În Suceava a spulberat, în Neamț (…), toate voturile din zona mănăstirilor – măicuțe, călugări, tot ce avem zona aceea, plus oameni, enoriași, s-au dus aproape exclusiv către AUR. Ceea ce știm acum este că, acolo unde există comunități religioase puternice, atât ortodoxe, cât și de altă confesiune, au votat masiv pentru AUR. Asta știm cu siguranță. Este clar că opțiunea creștină a fost resimțită din plin în sânul populației”, a afirmat Pieleanu al Antena 3, analizând noi date oferite de Avangarde privind profilul votanților la alegerile parlamentare.

 

În Covasna, AUR a obținut unul din cele două mandate de senator alocate.

 

MIHAIL NEAMȚU a început RĂZBOIUL cu partidul lui BĂSESCU

 

 

În aceleași zone, s-a înregistrat o participare mare la Referendumul pentru familie. De altfel, o primă analiză Avangarde, publicată pe 9 decembrie, pe pagina de Facebook, arăta că „există o similitudine între prezența la Referendum și procentul obținut de AUR în aceste alegeri”.

 

În ceea ce privește media de vârstă a votanților AUR, aceasta este de 41 de ani, împărțită astfel: 63% la categoria de vârstă 31-60 de ani, 26% dintre votanți aveau între 18 și 30 de ani și 11% aveau peste 60 de ani.

 

Media de vârstă a celor care au votat PSD este de 57 de ani, PNL – 48 de ani și USR-PLUS – 39 de ani.

 

Potrivit datelor prezentate de Avangarde pentru Camera Deputaților, cei mai mulți votanți AUR sunt bărbați – 57, 8%, înregistrându-se cel mai dezechilibrat raport bărbați-femei în rândul votanților la aceste alegeri. La PSD, votanții bărbați au reprezentat 53,2 %, la PNL – 55,6, iar la USRPLUS – 53,7%.

 

Datele privind nivelul studiilor arată că 55,4% dintre votanții AUR sunt absolvenți de liceu și studii postliceale, 22% nu au liceul absolvit și 22,6% au studii superioare.

 

Votanții PSD au absolvit liceul sau școli postliceale – 46,7, au studii gimnaziale – 37, 3 și studii superioare – 16%. PNL a fost votat de absolvenți de liceu sau cu studii postliceale – 51%, fără liceu – 19, 4%, cu studii superioare – 29,6%. USRPLUS a fost votat, în principal, de oameni cu studii superioare – 54,8%, cu liceul absolvit sau cu studii postliceale – 38,5%.