Acuzații grave la Suceava: Testele medicilor au întârziat pentru că ALTE PERSOANE au fost testate discreționar

Acuzațiile aduse de procurorii suceveni, care au deschis un dosar în rem încă de săptămâna trecută, sunt de zădărnicire a combaterii bolilor, în formă agravată, aptele sesizate au fost încadrate într-o formă agravată, abuz în serviciu și fals intelectual.

 

Cercetările au fost extinse după ce procurorii au descoperit că la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienţi care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât şi ulterior acesteia.

 

„La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020”, potrivit comunicatului.

 

Procurorii au analizat împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19 și spun că au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, în timp ce probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus.

 

Funcţionari publici din cadrul Spitalului Judeţean Suceava şi Direcţiei de Sănătate Publică Suceava au încălcat reglementările legale privind izolarea, carantinarea şi internarea în unităţi medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecţia COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava, mai spun procurorii.

 

Prouroeii precizează că „în gestionarea anchetei se are în vedere clarificarea situaţiei de fapt sub toate aspectele, însă, având în vedere situaţia critică în care se află municipiul Suceava, este prioritar ca toate cadrele medicale să-şi îndeplinească cu maximă diligenţă obligaţiile de serviciu, fără a fi supuse unor presiuni suplimentare în acest moment”.

 

În Suceava a fost instituită carantină totală, în condițiile în care acolo s-au înregistrat circa un sfert din numărul total al cazurilor de Covid-19.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed