Adevărata COMOARĂ a României! Sunt puse la bătaie miliardele

0

Schimbarea politică la vârf care s-a petrecut în 2019 le face pe marile companii străine să vorbească despre investiții de miliarde dolari, pentru a putea să ajungă la cea mai de preț comoară a României. Marii investitori solicită un cadrul economic viabil, cu stabilitate fiscală şi predictibilitate.

 

OMV Petrom a anunţat luni că este pregătită să accelereze o injecţie de miliarde de dolari într-un proiect energetic gigant din Marea Neagră, pe care îl deţine cu ExxonMobil, odată ce noul Guvern de la Bucureşti ridică barierele pentru a face aceste investiţii.

 

O decizie finală privind lucrările la zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, după un deceniu de lucrări de explorare, a fost obstrucţionată anul trecut de schimbările aduse Legii proiectelor offshore în domeniul gazelor naturale şi de noile taxe în industria energiei impuse de fostul guvern.

 

Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat pentru Reuters că ”decizii în timp util” vor fi importante pentru înlăturarea barierelor aflate în calea investiţiilor şi a reducerii riscurilor proiectului, informează Agerpres.

 

”Suntem pregătiţi să începem o investiţie de miliarde de euro la zăcământul Neptun, odată ce toate barierele sunt înlăturate”, a afirmat Christina Verchere.

 

Articolul integral pe CAPITAL