Adevaratul razboi cu Fiscul e pe cale sa inceapa

Fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu, a anunțat, ieri, fondarea inițiativei Avocatul Antreprenorilor, care are ca scop principal să apere „antreprenorii în fața abuzurilor legislative și administrative”, așa cum scrie pe site-ul dedicat avocatulantreprenorilor.ro.

 

Inițiativa lui Bodu este importantă, deoarece, după ce a condus autoritatea fiscală între anii 2005 și 2007, deține informații din interior, proceduri și strategii și, mai mult decât atât, este și avocat, cunoscând legislația.

 

„Avocatul Antreprenorilor se constituie ca o organizație care apără drepturile antreprenorilor abuzați de actiunile Direcției Antifraudă Fiscală din ANAF, acțiuni bazate pe o legislație aberantă și neconstitutională, desprinsă parcă dintr-o altă epocă. Deja persoane cu notorietate și/sau experiență antreprenorială și-au exprimat intenția de a adera la organizație, iar lista este deschisă”, a anunțat Sebastian Bodu pe pagina sa de Facebook.

 

Potrivit acestuia, prima acțiune a organizației va fi „împotriva legislației neconstituționale privind casele de marcat electronice”.

 

Obiectivele Avocatul Antreprenorilor sunt următoarele: „corectarea legilor proaste care pun în pericol antreprenoriatul în România”, „simplificarea cadrului administrativ care acum e sursă de corupție și pierdere de timp”, „schimbarea modelului de funcționare al ANAF și a cadrului legislativ care reglementează funcționarea ANAF și scoaterea din atribuțiile lui a verificării disciplinei financiare interne a întreprinderilor”, „responsabilizarea instituțiilor de control și cadru legislativ care să instituie răspunderea directă a funcționarilor din instituțiile de control”, precum și „schimbarea culturii instituțiilor de control și trecerea lor de la o cultură represivă la una preventivă”.

 

Organizația dorește să facă aceste lucruri prin patru mecanisme de acțiune: acțiune juridică, presiune și lobby politic, negociere instituțională în numele membrilor asociației, precum și asistență juridică pentru membrii asociației supuși abuzurilor statului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed