Se apropie deja miezul nopţii, iar ministrul Sănătăţii a întârziat 35 de minute la propria conferinţă de presă. „Pe surse” se ştie, deja.
Toată presa a dat informaţia: România ARE coronavirus, primul caz a fost adus undeva în judeţul Gorj de un italian contaminat. Oricum, presa refăcuse deja traseul italianului înaintea autorităţilor. Discutase cu instituţiile locale, reconstruise şi atmosfera întâlnirii italianului cu rudele din Oltenia ale soţiei sale. Lipsea doar vocea oficială care să pună patalamaua: mergeţi acasă, oameni buni, suntem în rândul lumii. Bucureşti, 25 februarie 2020.
Ce nu ne sperie ne omoară şi invers
Era imposibil de evitat, de altfel. De câţiva ani, în orice nenorocire se întâmplă în lume, cel puţin una dintre victime este un român. Statisticile spun că, după Siria, România este ţara care produce numărul cel mai mare de cetăţeni care îşi părăsesc ţara. Spre deosebire de Siria, măcinată de războaie,
România este de 30 de ani în ceea ce ar trebui să fie cea mai bună perioadă a existenţei sale. În acest timp, însă, în România se suferă medical din motive care în alte părţi ale lumii nu mai există. Rujeola se manifestă epidemic. Se moare pentru că antivaxerii sunt mult mai cool, mai antisistem decât medicii. Românii mor de cancer de colon pentru că le e ruşine să bată cu astfel de simptome la uşa doctorilor. Se moare din malpraxis sau din infecţii intraspitaliceşti crescute ca nişte malformaţii bolnăvicioase ale unor corpuri corupte.
Cad tavane peste pacienţi şi asistente. Se moare în trafic – drumuri periculoase, oboseală, nervozitate, indisciplină. Se moare în faţa uşilor tribunalului aşteptând ca magistraţii să-ţi dea înapoi dreptatea. Se moare din indolenţa unor angajaţi de la numărul de urgenţă 112. Se moare pentru că baronii locali sunt clienţii reţelelor de prostituţie. Românii ştiu că toate acestea pot fi îndreptate.
Dar românii mor de boli de care nu se tem şi se tem de boli de care nu mor.
Aici, în România, nimic nu mişcă, nimic nu înspăimântă. Şi, totuşi, din când în când, viaţa este dată peste cap de un inamic invizibil, de un necunoscut, de o fantasmă. În urmă cu peste zece ani făcea vâlvă printre români vestea că o ocultă mondială pregăteşte interzicerea usturoiului, „pentru că suntem prea mulţi pe pământ şi vor să ne reducă”.
O mantră, aceasta, a suprapopulării planetei, reactivată ori de câte ori ceva suspect e pe punctul de a se întâmpla, undeva, în lume. Ceva neaşteptat, neanticipat, neînţeles. Tramvaiul din Bucureşti, la orice oră, este agregatorul ideal de informaţii culese din zbor, în special când au potenţial de conspiraţii. COVID-19 şi-a găsit repede loc printre subiecte, mai ales dacă cineva tuşeşte sau strănută în mijlocul public de transport.
SURSA: Deutsche Welle