Adevărul despre radiațiile de la Muzeul de Geologie

Exponatele reprezentate de fosilele şi eşantioanele de minerale şi roci expuse în Muzeul de Geologie, precum şi oasele de mamut fosilizate depozitate în curtea interioară a muzeului nu prezintă risc radiologic pentru vizitatori, pentru riverani şi pentru angajaţii muzeului, este concluzia experţilor de la CNCAN.

 

„Pe întreaga limită ce desparte incinta în care e localizat Muzeul de Geologie de riverani, precum şi în spaţiul verde din faţa intrării principale în muzeu (înspre bulevardul Kiseleff), respectiv spre Piaţa Victoriei, debitul echivalentului de doză ambiental este în limitele de variaţie ale fondului natural de radiaţii, iar concentraţia radonului nu depăşeşte valoarea de 30 Bequerel (Bq)/metri cubi, fiind de circa opt ori mai mică decât limita de 250 Bq/metri cubi admisă pentru persoane din populaţie de Directivele Comunităţii Europene”, se arată în răspunsul CNCAN.

 

Recomandarea specialiştilor este că ”trebuie menţinut controlul accesului personalului în buncărul subteran în care sunt depozitate eşantioanele de roci şi minerale care s-a dovedit că are un conţinut mai ridicat decât fondul natural de elemente radioactive în respectivele roci, nereprezentând niciun fel de risc radiologic pentru personalul muzeului sau pentru populaţie în general”.

 

Gazeta Sporturilor a prezentat marţi datele unui raport realizat în mai 2016 şi ţinut secret, conform căruia nivelul radiaţiilor în curtea şi în pivniţa Muzeului Naţional de Geologie este mult peste limita admisă, ceea ce pericilitează sănătatea angajaţilor. Cifrele anunţate iniţial de jurnalişti indicau valori foarte mari, ulterior dovedindu-se că raportul conţinea erori de redactare a numerelor, fiind folosite şi virgula, şi punctul pentru a separa ordinele de mărime.

 

Şi Institutul Geologic al României a precizat într-un comunicat că valorile medii de radiaţii înregistrate în sălile de expoziţie ale Muzeului Naţional de Geologie sunt sub fondul natural de radiaţii, media anuală fiind de 1,01 mSv/ an. Şi Ministerul mediului a verificat valorile de radiaţii din zonă şi a constatat că nu afectează mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei, acestea încadrându-se în limita de variaţie a fondului natural de radiaţii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed