Adrian Câciu, despre deciziile lui Cătălin Drulă cât a fost la Transporturi: Cineva înaintea mea şi-a permis să facă reforme doar din gură

„Acolo a fost o guvernare şi nu vreau să fac politică, dar am constatat că pe partea de subvenţii trebuiau achitate facturi restante către furnizorii de utilităţi sau furnizorii de mentenanţă, de exemplu de la Metrorex. Deci niciun ban pentru salarii, subvenţiile nu sunt pentru salarii, care nu au fost plătite. Eu n-aş vrea să creăm crize când putem să le rezolvăm, să nu ne trezim că e blocată calea ferată sau cum am avut în vara aceasta, se blochează metroul. Am deblocat această situaţie. Nu am dat cât s-a cerut. Acolo probabil va urma o evaluare a domnului ministru al Transporturilor. Dar măcar o rezervă pentru plata subvenţiilor, în sensul de a deconta strict necesare sau ceea ce e foarte important ca să nu blochezi activitatea acelor companii, pe care cineva înaintea, nu a mea, pentru că sunt la Transporturi, eu sunt la Finanţe, şi-a permis să facă reforme doar din gură. Dumneavostră, ca şi mine, cred că mergeţi cu metroul. Dacă vă simţiţi mai bine după un an de zile de reforme la metrou, atunci înseamnă că eu greşesc”, a declarat Adrian Câciu, la finalul şedinţei de vineri a Guvernului, în care a fost adoptată rectificarea bugetară. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed