S-au scurs 20 de ani de când basarabenii O-Zone făcea furori pe întreg mapamondul cântând în limba română. O afacere cu cântec, trupa generând venituri de peste 10 milioane de euro.
Bani ce au ajuns în conturile liderului grupului, Dan Bălan, în detrimentul celorlalți trupeți, Arsenie Todiraș și Radu Sîrbu.
Dacă acesta din urmă a reușit să-și lege o afacere muzicală prosperă în România, propriul studio de producție muzicală, Arsenie a preferat să se întoarcă la Chișinău și, într-o perioadă a locuit chiar la Moscova. Însă, până să renască muzical Arsenium și să regăsească succesul, Arsenie Todiraș a căutat variante pentru a se întreține. Cum destrămarea O-Zone l-a prins cu conturile goale, solistul s-a orientat către mai multe domenii, unul singur, cu miros de pește, dar care i-a adus stabilitate financiară.

Afacerea care l-a scos din sărăcie pe Arsenie, după dizolvarea O-Zone
Arsenie a fost importantor oficial al icrelor de Manciuria pe piața românească. Firma solistului a fost agreată de cel mai mare producător rus al scumpelor delicatese să o reprezinte în țara unde a cunoscut succesul înainte să devină vedetă pe întreg mapamondul.
Dragostea din tei”, ”Numai tu”, ”De ce plâng chitarele” au adus profituri urișase pentru O-Zone, în mod special lui Dan Bălan, trupa reușind să vândă circa 12 milioane albume.
Simona Halep se mută din România. Ce țară a ales! Astăzi divorțază la notar