Afacerea fabricii de fotbaliști a lui Gheorghe Hagi: datele financiare

0

Succesul naționalei de tineret a României a Euro U21 a adus în prim plan eficiența Academiei de fotbal fondate de Gheorghe Hagi în ceea ce privește pregătirea jucătorilor tineri. Însă afacerea condusă de fostul număr 10 arată bine și din perspectiva datelor financiare, lucru destul de neobișnuit într-o industrie aflată pe pierdere, remarcă Iancu Guda, președintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

 

„Domnul Hagi a investit, conform declarațiilor publice și a ceea ce se vede în situațiile financiare, aproximativ 10 milioane de euro, bani proprii obținuți din fotbal și întorși în fotbal. E un concept unic, care în spate are iubirea lui pentru fotbal, pasiunea și modelul lui de viață. Muncă, răbdare. Nu spun asta pentru că sunt fan Viitorul. Dacă vă uitați la financiarele acestei companii, face un profit, pe ultimii 5 ani, de 13%, în condițiile în care la acest sector, activități ale cluburilor sportive, pierderea la nivel de industrie e de 3%. FCSB face pierdere de 10%, Clujul de 30%. Aici e un profit de 13%. Un business foarte sănătos, vizionar, construit cu multă muncă. Un concept unic, 3T: tineri talentați în timp”, a declarat Iancu Guda în ediția emisiunii „În fața ta” care urmează să fie difuzată la Digi24 sâmbătă, de la ora 14:05.

 

„Primul ingredient pentru un business de succes este ca antreprenorul să iubească ceea ce face”, crede Iancu Guda.