Afacerile Medicover şi Synevo din România au crescut cu 7,4% în primul trimestru, până la 46,3 milioane de euro

”Medicover, companie internaţională de servicii de sănătate şi diagnostic, listată la Bursa din Suedia – Nasdaq Stockholm – a prezentat, la finalul lunii aprilie, raportul financiar aferent primului trimestru al anului. În acest interval compania a înregistrat un avans al veniturilor de 20,3% comparativ cu perioada similară din anul 2021, până la 381,7 milioane de euro. Evoluţia are la bază diversificarea activităţii şi extinderea pe pieţele pe care activează compania”, anunţă grupul.

Grupul suedez Medicover este prezent în România prin reţeaua de clinici Medicover, spitalele Medicover (Bucureşti, Cluj, Oradea şi Craiova) şi laboratoarele şi centrele de recoltare Synevo.

În primul trimestru al acestui an, afacerile Medicover şi Synevo din România au crescut cu 7,4%, până la 46,3 milioane de euro.

„Am continuat în primul trimestru strategia de extindere a prezenţei pe pieţele pe care activăm, prin completarea ofertei de servicii sau prin achiziţii. Suntem încrezători şi optimişti pentru viitor, în ciuda incertitudinilor asociate invaziei Ucrainei”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO Medicover. 

Diversificarea şi extinderea companiei pe plan internaţional a vizat în special Divizia de Servicii Medicale, care a raportat în acest interval un avans al veniturilor de 32,3%, până la 208,1 milioane de euro. Numărul total de abonaţi a ajuns la 1,6 milioane, după o creştere istorică de 14,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior.

În acelaşi timp, Divizia de Servicii de Diagnostic a înregistrat venituri în creştere cu 7,9%, până la 178,5 milioane de euro. În primele trei luni ale anului reţeaua de centre de diagnostic a efectuat circa 32 milioane de teste de laborator în toate ţările în care compania este prezentă.

Veniturile cumulate ale reţelei de clinici şi spitale Medicover România şi ale laboratoarelor şi centrelor de recoltare Synevo România au crescut cu 7,4% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 46,3 milioane de euro. România este a treia piaţă ca pondere a veniturilor Medicover la nivel global, după Germania şi Polonia, cu o contribuţie totală de 12,1%.

„În primul trimestru am realizat două achiziţii importante – unul dintre cele mai mari spitale din Cluj şi o clinică de sănătate a femeii din Bucureşti – care cresc considerabil capacitatea Medicover de a oferi pacienţilor soluţii integrative şi supraspecializate de tratament”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.

De asemenea, Synevo şi-a extins reţeaua de centre de recoltare.

”Am investit în dezvoltarea echipei medicale şi dotarea cu echipamente medicale de top, pentru a oferi utilizatorilor un portofoliu extins şi avansat de teste de laborator, care acoperă toate ariile terapeutice. Calitatea serviciilor de diagnostic de laborator joacă un rol cheie pentru prevenirea şi pentru tratarea eficientă a unui număr larg de afecţiuni medicale”, a declarat dr. Laurenţiu Luca, director general Synevo România.

Medicover AB este unul dintre cei mai mari furnizori internaţionali de servicii medicale şi diagnostic, cu sediul central în Suedia, listată şi cotată la Bursa NASDAQ Stockholm. A fost fondată în 1995, iar Medicover s-a extins ulterior pe noi pieţe. În prezent, cele mai importante operaţiuni ale Medicover sunt în Polonia, Germania, România, India şi Ucraina.

Divizia de Servicii de Diagnostic oferă o gamă largă de servicii de laborator, incluzând analize uzuale şi avansate pentru fiecare domeniu al patologiei clinice, de la teste de prevenţie, până la teste pentru monitorizarea diferitelor tratamente. La nivel internaţional activitatea este derulată prin intermediul unei reţele formate din 99 de laboratoare, 852 de centre de recoltare şi 24 de clinici, active în mai mult de zece ţări. Principalele pieţe sunt Germania, România, Ucraina şi Polonia.

Divizia de Servicii Medicale oferă servicii în cadrul a 129 clinici, 32 de spitale, 64 cabinete stomatologice, 26 de clinici de fertilitate şi 77 de centre de fitness. Principalele pieţe sunt Polonia, India şi România.

Medicover România are o reţea de 28 de clinici în Bucureşti şi în ţară, patru spitale generaliste: în Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Craiova, 28 de cabinete on-site şi peste 250 de unităţi medicale partenere.  

Medicover România face parte din Medicover, companie internaţională de servicii de sănătate şi de diagnostic, înfiinţată în 1995. Medicover operează o reţea extinsă de clinici, spitale, facilităţi de îngrijire specializată şi laboratoare. Pieţele principale ale Medicover sunt Polonia şi Germania. În 2021, Medicover a avut venituri de 1.377 milioane de euro şi peste 38.000 de angajaţi.

Synevo este furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize. Synevo România administrează o reţea naţională de 21 laboratoare şi 147 de centre de recoltare a probelor biologice, amplasate în zone uşor de accesat din 65 de localităţi. Peste 1.400 de angajaţi sunt implicaţi în deservirea a mai mult de 3,5 milioane de clienţi, prin realizarea a peste 17 milioane de teste anual.

Synevo România face parte din Medicover AB, unul dintre cei mai mari furnizori internaţionali de servicii medicale şi diagnostic, cu sediul central în Suedia, listată şi cotată la Bursa NASDAQ Stockholm.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed