Aflux de imigranţi europeni în Germania

0

Biroul Federal de Statistică a consemnat peste un milion de imigranţi ce s-au stabilit în Germania în 2012, cu 13% mai mulţi decât în 2011 şi cel mai ridicat număr din 1995.

 

Cei mai mulţi dintre ei vin ţările din estul Europei şi din sudul zonei euro, afectate de recesiunea economică şi rata înaltă a şomajului cauzate de criza datoriilor suverane declanşate cu trei ani în urmă.

 

Numărul noilor sosiţi din Spania, Grecia, Portugalia şi italia a crescut cu peste 40%, comparativ cu statistica anului trecut.

 

Germania este unul dintre puţinii piloni de sprijin ai economiei europene în perioada crizei, beneficiind de reformele structurale implementate în urmă cu un deceniu, de un sector competitiv de IMM-uri şi o rată minimă a dobânzilor determinată de cel mai bun rating pentru datoria publică.

 

Şomajul care a ajuns la 6,9% este aproape de minimul înregistrat în perioada de după reunificare. În comparaţie, un sfert din forţa de muncă din Spania şi Grecia este în căutarea unui loc de muncă, iar şomajul în rândul tinerilor ajunge la un incredibil procentaj de 60%.

 

Aceste evoluţii fac din Germania, cea mai mare economie a Europei, o destinaţie atractivă pentru imigraţie, în ciuda barierei lingvistice. Însă în ciuda creşterii numărului nou-veniţilor din sudul Europei, pe primul loc, la mare distanţă, rămân ţările est-europene, consemnează Reuters. Astfel, anul trecut 34.109 imigranţi au venit din Grecia, aproape 30.000 din Spania, comparativ cu 176.367 din Polonia şi 116.154 din România.