Agenţiile de rating S&P şi Fitch consideră că Ucraina se află în default al datoriilor

La începutul acestei săptămâni, creditorii străini ai Ucrainei au susţinut cererea ţării de îngheţare pe doi ani a plăţilor pentru obligaţiuni internaţionale în valoare de aproape 20 de miliarde de dolari.

Măsura va economisi Ucrainei plăţi de aproximativ 6 miliarde de dolari, potrivit prim-ministrului Denis Smihal.

S&P a redus ratingul Ucrainei de la nivelul ”CC/C” la ”SD/SD”.

”Având în vedere termenii şi condiţiile anunţate ale restructurării şi în conformitate cu criteriile noastre, considerăm tranzacţia ca fiind în dificultate şi echivalentă cu un default, a spus S&P.

Fitch a redus ratingul pe termen lung al ţării de la ”C” la ”RD”, deoarece consideră amânarea plăţilor datoriilor ca o finalizare a unui schimb de datorii în dificultate.

S&P a mai spus că stresul macroeconomic şi fiscal rezultat din invadarea Ucrainei de către Rusia ar putea slăbi capacitatea guvernului ucrainean de a rămâne la curent cu datoria în monedă locală şi a redus ratingul pentru datoriile în monedă locală de la „B-minus/B” la „CCC-plus/C”,

Lovită de invazia Rusiei, care a început pe 24 februarie, Ucraina se confruntă cu o contracţie economică de 35%-45% în 2022 şi un deficit bugetar lunar de 5 miliarde de dolari.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed