Air France, KLM, Lufthansa, SAS, AirBaltic şi Singapore Airlines suspendă survolarea spaţiului aerian belarus, în urma unei recomandări a liderilor UE şi unor sancţiuni viznd regimul Lukaşenko după deturnarea unuiavion de linie european

”Air France a luat la cunoştinţă concluziile Consiliului European şi suspendă, în consecinţă, până la noi ordine, survolarea spaţiului aerian (belarus) a aeronavelor sale. Ruta avioanelor aflate în drum va fi modificată”, a anunţat într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, compania aeriană franceză.

Compania franceză, care face parte din alianţa franco-olandeză Air France-KLM, dă asigurări că urmăreşte ”în permanenţă” evoluţia situaţiei geopolitice a teritoriilor pe care le deserveşte şi ”aplică strict reglementările”.

KLM a încetat să mai survoleze Belarusul luni, scrie Reuters.

Liderii europeni au decis luni seara să închidă spaţiul aerian UE Belarusului şi să adopte o nouă serie de sanţciuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko, acuzat de deturnarea unui avion de linie euroean către Minsk cu scopul de a aresta un disident, a cărui eliberare imediată au cerut-o.

2000 DE ZBORURI COMERCIALE PE SĂPTĂMÂNĂ ÎN SPAŢIUL AERIAN BELARUS

Ei au recomandat totodată companiilor aeriene europene să ocolească spaţiul aerian belarus.

O serie de companii şi-au anunţat deja decizia de a evita Belarusul, inclusiv Lufthansa, SAS şi AirBaltic.

După Air France, compania aeriană Singapore Airlines a anunţat marţi că îşi modifică rutele aeriene, pentru a evita Belarusul.

”Modificăm traiectoria zborurilor către Europa, pentru a evita survolarea spaţiului aerian belarus şi continuăm să urmărim îndeaproape situaţia”, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei.

Aproape 2.000 de avioane efectuează săptămânal zboruri care tranzitează spaţiul aerian belarus, potrivit Eurocontrol.

Roman Protassevitch, un jurnalist din opoziţie, în vârstă de 26 de ani, şi partenera sa Sofia Sapega se aflau la bordul unui avion de tip Boeing aparţinând Ryanair care asigura o legătură de la Atena la Vilnius. Aeronava a fost deturnată duminică, în urma unei alerte cu bombă – care s-a dovedit mincinoasă. Ei au fost arestaţi pe aeroport, iar tânărul a fost încarcerat la Minsk.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed