AcasăEuropaALERTĂ! Comisia Europeană propune ridicarea MCV pentru România

ALERTĂ! Comisia Europeană propune ridicarea MCV pentru România

Colegiul Comisarilor s-a reunit marți la Bruxelles, având pe ordinea de zi un raport preliminar privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României, impus de la aderarea la Uniunea Europeană, în 2023. Potrivit unor surse de la Bruxelles citate de Europa FM, Comisia Europeană propune ridicarea MCV și înlocuirea cu mecanismul comun de sancționare a statelor care nu respectă statul de drept.

Colegiul Comisarilor s-a reunit la Bruxelles pentru a adopta un ultim raport MCV, pozitiv de această dată. Aceleași surse din cadrul Comisiei Europene au explicat că un pas important făcut de România a fost repararea Legilor Justiției.

După ce raportul final va fi făcut public, acesta ar urma să fie trimis Consiliului UE, iar o eventuală propunere fomală de ridicare a MCV va fi înaintată atât Parlamentului European, cât și Consiliului UE.

Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile României de a reforma sistemul său judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției.

Premierul Nicolae Ciucă se declara convins, în 13 octombrie, că Bruxelles-ul va renunţa la Mecanismul de Cooperare şi de Verificare (MCV) pentru România în luna noiembrie, după adoptarea legilor justiției de către Parlament.„Avem această coordonare permanentă cu Comisia Europeană și sunt convins că odată ce vom aproba și vor fi promulgate legile Justiției putem ca în luna noiembrie să avem un raport pozitiv pentru ridicarea MCV-ului”, spunea Ciucă.

De asemenea, în 27 octombrie Ciucă afirma, după o întâlnire la Bruxelles cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că sunt „perspective pozitive” astfel încât să fie ridicat MCV. „În ceea ce priveşte MCV, am avut discuţii care sunt legate de întreg procesul tehnic prin care s-au elaborat legile Justiţiei. Au fost discuţii tehnice pe care domnul ministru Predoiu le-a purtat la nivelul Comisiei atât cu comisarul Reynders, cât şi cu doamna Jourova şi, de asemenea, sunt perspective pozitive astfel încât României să-i fie ridicat acest capitol al Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a declarat premierul la finalul vizitei făcute la Bruxelles.

Vinerea trecută, Comisia de la Veneţia a emis opinia cu privire cele trei legi privind sistemul judiciar din România: Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Comisia critică autoritățile române că nu i-au solicitat un aviz cu privire la cele trei acte normative, așa cum fusese anunțat de autorități și că au lăsat la latitudinea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să facă această solicitare, dar apoi au cerut ca acest aviz să fie adoptat în procedură de urgență.

Cu ce mecanism ar urma să fie înlocuit MCV

După ridicarea MCV, România ar urma să intre sub mecanismul „Rule of law”, implementat recent de UE, prin care este monitorizată respectarea statului de drept în toate țările membre. Regulamentul permite Consiliului să adopte, la propunerea Comisiei, măsuri de protecție precum suspendarea plăților din bugetul Uniunii sau suspendarea aprobării unuia sau a mai multor programe finanțate din acest buget.

Astfel, mecanismul de condiționalitate, în vigoare din ianuarie 2021, permite suspendarea plăţii fondurilor UE unei ţări în care sunt constatate încălcări ale statului de drept ce pot aduce atingere intereselor financiare ale UE. O eventuală decizie de suspendare sau o reducere de plăţi de fonduri UE trebuie sprijinită de cel puţin 15 state membre din 27.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.