ALERTĂ! Fondurile private de pensii au realizat un rezultat istoric!

Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat în 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai bună performanță din ultimii 9 ani, pe fondul recuperării deprecierilor cauzate de efectele OUG 114/2018 în economie și pe piețele financiare, precum și evoluțiilor peste așteptări ale Bursei de Valori de la București, conform Asociației pentru Pensiile Private din România. Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) și până la finele nului 2019 a fost de 154%, adică un randament mediu anualizat de 8,35% pentru toată perioada de funcționare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflației din perioada analizată (41,8%), respectiv rata medie anualizată a inflației pentru exact aceeași perioadă (3,05%).

 

Din cele 13 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2019, peste 2,6 miliarde de euro (12,6 miliarde de lei) reprezintă câștigul net obținut din investiții, exclusiv pentru cei peste 7,4 milioane de români care contribuie la acest sistem. Această sumă este netă de toate comisioanele de administrare percepute, care în prezent sunt printre cele mai competitive la nivel european, în urma modificărilor operate în legislație în ultimul an.

 

Performanțele fondurilor de pensii, în România și în lume, vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele reflectând îndeaproape evoluția piețelor financiare și a economiei în ansamblu, pentru o structură de active reglementată. Mai mult, aceste evoluții sunt puternic influențate nu doar de mediu economic, ci și de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruște și severe ale piețelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la București, unde fondurile de pensii au investiții semnificative.

 

În acest context, randamentul cumulat al Pilonului II a pierdut aproape 4 puncte procentuale în mai puțin de 2 săptămâni la finalul 2018. Acesta a fost motivul pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înființarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflației.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed