ALERTĂ! L-au reținut pe falsificatorul de CV de la TRANSELECTRICA

Marius Dănuț Carașol, fostul șef al Transelectrica, a fost reținut de procurori, marți, și va fi prezentat instanței pentru mandat de arestare preventivă. Carașol este acuzat că și-a falsificat diploma de licență și a cauzat un prejudiciu de 460 de mii de lei.

 

Anchetatorii au făcut, marți, percheziții la Marius Dănuț Carașol, care apoi a fost audiat la Parchetul general.

 

Procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză.

 

Comunicatul Parchetului general:

„În urma cercetărilor efectuate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea inculpatului și formularea propunerii de arestare preventivă a acestuia.
Totodată, în vederea recuperării prejudiciului de peste 460 000 de lei a fost instituit sechestru asupra a două imobile și a unui cont bancar.
Propunerea de arestare preventivă împreună cu dosarul cauzei se trimit Judecătoriei Sectorului 1 București.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Conducerea Transelectrica anunța în septembrie că va depune plângere penală împotriva fostului preşedinte Marius-Dănuţ Caraşol, revocat recent din funcţie după ce Edupedu.ro a arătat că acesta şi-ar fi falsificat CV-ul.

Revocarea lui Caraşol a avut loc în contextul în care mai multe publicaţii au relatat că şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.

Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru Edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis în 18 septembrie, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed