ALERTĂ! ORBAN a spus ce se va întâmpla la pelerinajul de Sf. Dimitrie: ”Nu va fi ca la Iași”

0

Ludovic Orban a susţinut o declaraţie de presă, vineri dimineaţă. Premierul a vorbit despre pelerinajul de la Sfântul Dimitrie cel Nou, ce va avea loc în Capitală. Şeful Executivului spune că nu va fi o situaţie similară ca cea de la Iaşi, cu Sfânta Parascheva, având în vedere că aici două treimi dintre participanţi sunt bucureşteni. De asemenea, acesta a abordat problema lipsei de personal medical, dar şi modul cum vor fi organizate alegerile parlamentare din 6 decembrie.

 

E vremea ”EPURĂRILOR” politice! Lista starurilor care nu vor intra în viitorul PARLAMENT

 

„Specialişii fac o evaluare şi vor formula propriul punct de vedere. Sper să ajungă la o formă de înţelegere. În ceea ce priveşte pelerinajul de la Sfântul Dimitrie, legat de Bucureşti, nu e un pelerinaj similar cu cel de la Sfânta Parascheva, în care 85% dintre pelerini sunt veniţi din ţară, la Sfântul Dimitrie două treimi dintre ce care participă sunt bucureşteni. Vom face o analiză şi când specialiştii vor prezenta un punct de vedere îl vom prezenta.”, a declarat premierul.

 

CEZ pleacă din România! Vine MIRA, parte a unei companii australiene de top

 

Ce se va întâmpla cu alegerile parlamentare din 6 decembrie

„Organizarea alegerilor nu creşte riscul de răspândire a virusului dacă sunt respectate regulile stabilite de autorităţi. Acestea sunt reguli simple, care presupun limitarea evenimentelor electorale, la 20 de persoane în spaţiul închis şi la 50 de persoane în spaţiul deschis, cu respectarea regulilor. Candidaţii vor purta măşti. Organizarea zilei votului e pregătită pentru a nu exista riscuri suplimentare pentru transmitere a virusului. Democraţia însemană alegeri prin care cetăţenii hotărăsc cine să îi reprezinte în instituţiile publice”, a mai subliniat şeful Executivului.

Cuvinte de laudă pentru Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei

„Este un integru, un om care are capacitatea de a conduce toate forțele de ordine. Este un om care are capacitatea de a gestiona situații de criză. Ca atare, consider că Traian Berbeceanu va fi un prefect foarte bun la București”, a spus Ludovic Orban.

Probleme la PNDL. Ce se va întâmpla cu fondurile

”Este o problemă de suplimentare a bugetului PNDL și o vom rezolva la nivelul Ministerului Dezvoltării.

Întâi să finalizăm PNDL 1 și PNDL 2. Suntem în pregătire cu un Program Național de Dezvoltare Locală, dar trebuie să știm exact ce proiecte vor fi finanțate de la buget și ce proiecte vor fi finanțate prin fonduri europene.

PNDL 1, care a fost administrat în mare măsură de PSD, și astăzi există proiecte nefinalizate. O să venim cu un act normativ pentru că altfel autoritățile trebuie să returneze către Guvern întreaga finanțare. Vom prelungi cu un an, mă refer la PNDL 1.”, a mai declarat guvernantul PNL.

Fără soluţii în criza personalului medical. Ce a anunţat premierul

„Orice spital are autonomie, trebuie să își organizeze proceduri de selecție. Ministerul Sănătății nu are medici la dispoziție pe care să îi trimită. Noi am aplicat la procedura detașării, în DSP-uri și spitale COVID. Vom angaja medici rezidenți care au dat examenul la spitalul Gerota, iar după finalizarea pandemiei se vor putea transfera fără concurs în orice spital doresc”, a declarat Orban.