Alertă! Se cer compensații istorice pentru ȚINUTUL SECUIESC!

Preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, a adeclarat sâmbătă că Ţinutului Secuiesc i se cuvine o compensaţie istorică atât din partea Ungariei, cât şi din partea României, potrivit agenției maghiare MTI. László Kövér a abordat subiectul la Odorheiu Secuiesc, în cadrul ceremoniei prin care a fost inaugurată clădirea renovată a Centrului Universitar din Odorheiu Secuiesc.

 

În opinia lui László Kövér, secuii pot aştepta din partea ambelor capitale să li se spună un cuvânt bun, întrucât din punct de vedere moral, România şi Ungaria sunt datoare Ţinutului Secuiesc şi secuilor. Ţinutul Secuiesc şi poporul său a oferit amândurora mai mult decât a primit: timp de 1000 de ani Ungariei, apoi timp de 100 de ani României.

 

Declarațiile lui Kover vin pe fondul unui adevărat desant de vizite ale oficialilor maghiari în Transilvania în ultimele zile. De asemenea, tonul declarațiilor de la Budapesta, precum și acțiunile guvernului maghiar se acutizează pe măsură ce se apropie anul 2020, an în care Ungaria va comemora Tratatul de la Trianon, de la semnarea căruia se împlinesc o sută de ani.

 

Politicianul ungar a adăugat că, în secolul 21, nici România, nici Ungaria nu vor să piardă controlul asupra propriilor resurse economice, puterea pe care ţi-o dă pământul natal în a dăinui, lucrătorii săi care creează valoare – astfel încât este de aşteptat, din partea ambelor state, să acţioneze pentru ca acest lucru să fie prevenit şi în Secuime. Potrivit preşedintelui Parlamentului Ungariei, pentru România aceasta este o datorie de stat, iar pentru Ungaria o responsabilitate naţională, în plus, este şi un interes regional comun. Este în interesul Ungariei ca şi România să îşi aducă aportul la forţa Europei Centrale, iar România are interesul de a nu fi un perdant, ci unul dintre câştigătorii dezvoltării politice şi economice a Europei Centrale. “În ambele cazuri, calea trece prin Ţinutul Secuiesc şi Transilvania”, a declarat László Kövér.

 

László Kövér a atribuit greşelilor din trecut ale Budapestei şi Bucureştiului faptul că, din cauza lipsei unei infrastructuri corespunzătoare şi din cauza lipsei continue de resurse, Ţinutul Secuiesc a fost una dintre cele mai neglijate regiuni ale Ungariei, iar acum, a României. Preşedintele Parlamentului Ungariei a cerut scuze secuilor pentru faptul că, după compromisul austro-ungar de la 1867, în spiritul politicii economice liberale, Parlamentul a eliminat, prin legile de reglementare a imobilelor, forma de proprietate comunitară secuiască de până atunci, care a reprezentat cea mai puternică legătură economică între secui şi locul lor natal.

 

Articolul integral pe G4MEDIA

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed