x


  • EUR
    4.8573
    USD
    4.1038
string(11) "actualitate"

ALERTĂ! Se închid terasele și restaurantele din acest județ. Și masca va fi obligatorie

Alertă în județul Satu Mare. Acesta va fi primul județ din țară în care cluburile și terasele se vor închide la ora 23.00.

Autor: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 31.07.2020, 19:15

Autorităţile din judeţul Satu Mare au decis ca masca de protecţie să fie obligatorie în pieţele şi târgurile din judeţ, de la 1 august. De asemenea, terasele, cluburile şi alte localuri se vor închide la ora 23.00.

”Astăzi, 31 iulie 2020, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a adoptat Hotărârea nr. 21 privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise, respectiv în pieţele şi târgurile din judeţ. Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 1 august 2020, iar respectarea prevederilor acesteia va fi verificată de către echipele mixte, lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei locale şi sunt vizate pieţele agroalimentare, târgurile din judeţ, Piaţa de vechituri şi Piaţa de maşini din municipiul Satu Mare”, a transmis, vineri, Prefectura Satu Mare.

Sursa citată a exlicat şi că terasele, cluburile şi alte localuri se vor închide la ora 23.00.

”Tot începând cu data de 1 august, de la ora 00,00, intră în vigoare Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 37 din 28.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spaţiilor/activităţilor unde există un risc crescut de infectare. Astfel, se interzice comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate (terase), în intervalul orar 23.00-06.00”, a mai transmis Prefectura.

În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi, au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.

De asemenea, se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.