ALERTĂ! Se schimbă legislația privind concediul de odihnă. Peste un milion de români sunt interesați

Salariaţii din administraţia publică și din regiile autonome c u specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 21 sau 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în muncă, se arată într-un proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare. De asemenea, se propune abrogarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 care prevede că salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază.

În acest fel se elimină discriminarea salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare față de salariații din mediul privat, în ceea ce priveste drepturile și obligațiile corelative care decurg din executarea contractelor individuale de muncă.

Totodată, la art. 21 se elimină sintagma “cu avizul Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale”, stabilirea duratei efective a concediului suplimentar de odihnă urmând sa se aprobe de ordonatorii principali decredite. De altfel, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) și (4) din Legea – cadru nr. 153/2017, gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite, care are obligația să stabilească salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

 

În prezent,  salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială, acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. Totodată, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codului Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, salariaţii din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 18 – 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în muncă. Prin urmare, art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 încalcă dispozițiile art. 145 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii care garantează fiecărui salariat o durata minimă a concediului de odihnă anual de 20 de zile lucrătoare.

Potrivit legislației în vigoare, salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate. Prin urmare, un salariat bugetar care poate cumula în condițiile legii mai multe contracte individuale de muncă, beneficiază de concediu de odihnă și indemnizație de concediu aferente numai la funcția de bază, iar pentru celălalt raport de muncă are dreptul numai la concediu fără plată.
Având în vedere cele de mai sus, prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 contravin dispozițiilor cadrului general instituind un regim discriminatoriu pentru salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed