Pace sindicală: Alianţa Bugetarilor suspendă protestele până după alegeri

„Această decizie se justifică având în vedere atât contextul economic şi politic din România, cât şi hotărârea Curţii Constituţionale de a amâna, pentru data de 9 decembrie 2009, dezbaterea obiecţiilor de neconstituţionalitate referitoare la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instuţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor din instituţiile publice”, se arată în comunicatul remis de Alianţă.

„Am decis să suspendăm protestele până după alegeri şi mai ales după formarea guvernului, mai ales pentru că acum nu avem cu cine să discutăm”, a spus Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), unul din sindicatele din alianţă.

Alianţa Bugetarilor a declanşat anterior, sub diverse forme, proteste pentru obţinerea unor revendicări salariale pentru bugetari. Cele mai ample proteste au fost organizate pe 5 şi 7 octombrie, când au avut loc o grevă a bugetarilor şi respectiv un miting şi au marş de protest. Cu aceste proteste s-a solidarizat şi Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN).

Toate federaţiile din educaţie au decis organizarea unor referendumuri în teritoriu pentru a decide dacă vor declanşa greva generală pe termen nelimitat începând din 16 noiembrie.

Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de scăderea veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaţilor din domeniul public în perioada octombrie – decembrie 2009 şi de concedierea unui număr mare de salariaţi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed