Aliaţii din NATO au testat apărarea aeriană şi apărea antirachetă din România

Aliaţii din NATO au efectuat miercuri un exerciţiu militar pentru a testa apărarea aeriană şi apărarea antirachetă din România. Acest test a fost efectuar la circa o săptămână după ce o rachetă rătăcită s-a prăbuşit în Polonia şi a scos în evidenţă breşele din scutul aerian al Alianţei Nord-Atlantice, conform Reuters, citat de agerpres.

Sistemul de apărare aeriană francez desfăşurat în România a respins un atac simulat cu avioane de luptă aliate, a precizat Comandamentul Aerian Aliat al NATO de la Ramstein, în vestul Germaniei.

La exerciţiu au participat avioane de luptă turce F-16, avioane Eurofighter spaniole, avioane Growler americane concepute pentru război electronic şi avioane Rafale franceze care au zburat de pe portavionul Charles de Gaulle, a adăugat Comandamentul.

„Ca răspuns la războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, continuăm să ne consolidăm capacitatea de descurajare şi sistemele de apărare în flancul de estic al Alianţei”, a spus purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Ea a precizat că Alianţa a adăugat mai multe avioane de luptă şi de supraveghere în patrule, precum şi mai multe sisteme de apărare aeriană la sol şi nave de apărare aeriană pe mare.

„Exerciţii precum acesta garantează că forţele NATO pot opera împreună şi pot rămâne pregătite pentru a răspunde la orice ameninţare din orice direcţie”, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Franţa a desfăşurat din mai în România sistemul de apărare aeriană SAMP/T. Acesta este conceput să protejeze câmpuri de luptă şi obiective sensibile precum aeroporturi şi porturi în faţa rachetelor de croazieră, avioanelor, dronelor şi rachetelor balistice tactice.

Mai multe state aliate au desfăşurat astfel de armamente în flancul estic al NATO după invazia rusă din Ucraina, reaminteşte Reuters, oferind ca exemple rachetele Patriot trimise de Germania în Slovacia, rachetele Patriot operate de SUA în Polonia şi sistemele NASAMS trimise de Spania în Letonia.

Cu toate acestea, prăbuşirea în Polonia, săptămâna trecută, a ceea ce pare să fi fost o rachetă rătăcită a sistemului de apărare aeriană al Ucrainei a scos în evidenţă nevoia ca NATO să acopere breşele încă existente în scutul său aerian.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed