Alina Gorghiu, atac dur la conducerea ANRE: Se stă pe bani mulţi acolo. Chiar 15.000 de euro

Preşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu, lansează un atac dur la adresa Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ea afirmând că această instituţie a avut o tăcere „vinovată” şi „nejustificată” de la debutul crizei facturilor în acest domeniu.

„Se stă pe bani mulţi la ANRE. Chiar 15.000 de euro. Preşedintele acestei instituţii, domnul Chiriţă, colegul PSD din coaliţie, ar fi trebuit să asume nişte poziţii Ştiţi, e foarte simplu tu, ca instituţie de reglementare, să taci şi să arunci tot balastul în spatele ministrului Energiei. Problema e că la final, când tragi linie, toată coaliţia răspunde pentru stângăcii”, este de părere senatorul liberal.

Alina Gorghiu consideră criza din domeniul energiei „poate cel mai dureros subiect al acestei perioade” pentru că afectează absolut toate statele. Preşedintele Senatului este de părere că ANRE a avut în ultimele luni „o tăcere nejustificată”, subliniind că angajaţii acestei inştituţii„ stau pe bani mulţi”

„Virgil Popescu conduce acest comitet, fiind împuternicit de premier, numai că din acest comitet fac parte şi nişte instituţii, de altfel singurele care au printre atribuţii reglementarea pieţei energetice: ANRE-ul. Acest ANRE a avut în ultimele luni o tăcere… cum să-i spun eu? I-aş spune vinovată, o tăcere în acelaşi timp nejustificată, ştiţi, pentru că se stă pe bani mulţi la ANRE. Chiar 15.000 de euro. Preşedintele acestei instituţii, domnul Chiriţă, colegul PSD din coaliţie, ar fi trebuit să asume nişte poziţii. Ştiţi, e foarte simplu tu, ca instituţie de reglementare să taci şi să arunci tot balastul în spatele ministrului Energiei. Problema e că la final, când tragi linie, toată coaliţia răspunde pentru stângăcii, pentru întârzieri. Noi putem discuta pe text legal şi pe atribuţii. Cel care avizează orice proiect de ordonanţă, cel care reglementează piaţa de energie este ANRE-ul, prin acel comitet, că au şi ei un comitet în interiorul ANRE, iar finanţarea bugetară a măsurilor pe care ANRE-ul le propune cu ajutorul Ministerului printr-o ordonanţă o face Ministerul Finanţelor”, a afirmat Alina Gorghiu duminică, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic.

Gorghiu remarcă faptul că ministerul Energiei şi ministrul Virgil Popescu sunt cei care „au decontat ca imagine” suportând consecinţele crizelor din acest domeniu, ea considerând „incorect” acest lucru.

Ea spune că preşedintele ANRE „undeva există”, dar reclamă „liniştea nefirească aşternută la ANRE sub mandatul domniei sale”, linişte despre care spune că „lasă de dorit”.

„Aştept ANRE-ul să-şi onoreze fişa postului şi să vină în comitetul interministerial cu propuneri bune pentru sectorul energetic. Aştept Ministerul Finanţelor, care face parte de asemenea din acest comitet, să vină cu impactul acelor măsuri pe care ANRE-ul le poate propune, împreună cu ministerul Energiei, cu tot Guvernul să putem veni cu soluţia faţă de populaţia care aşteaptă”, mai spune Gorghiu.

Ea aminteşte că liberalizarea pieţei energiei este o obligaţie asumată de România înainte de aderarea la Uniunea Europeană, iar o renunţare la acest lucru ar duce România către o procedură de infringement.

„E un mare pericol şi limita e destul de fină între a capitaliza electoral şi a fi uşor populist. Trebuie să fim foarte atenţi, să fim responsabili şi să încercăm să ne gândim la această perioadă ca la fiind una mai mult cu costuri decât cu capital electoral. (…) Dă bine la public să spui: nu mai vrem liberalizarea pieţei pentru că… dar nu se poate. Este un mesaj otrăvit, un mesaj prin care tu minţi electoratul practic”, adaugă politicianul liberal.

Ea acuză şi faptul că în domeniul energiei „s-a practicat comunicarea pe surse”, un tip de comunicare care „intoxică opinia publică” şi care „strică” chiar şi soluţii care pot fi bune.

Alina Gorghiu este de părere că situaţia din domeniul energiei, criza facturilor, „e o problemă reală şi o incertitudine care nu are de ce să stea pe umerii consumatorului casnic sa pe umerii firmelor care au nevoie de o certitudine în această privinţă”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed