Alina Gorghiu: Cred că avem suficiente argumente să ajungem la o mărire nediferenţiată a pensiilor, aşa cum este legal şi constituţional, nu se pune problema de o mărire doar cu 6,1% / Ne dorim o şedinţă a coaliţiei cât să poate de repede – VIDEO

 

Alina Gorghiu a afirmat la Senat că nu s-a contrazis cu premierul Nicolae Ciucă, în şedinţa conducerii PNL de săptămâna trecută, pe tema creşterii pensiilor. ”Nu, nu m-am contrazis cu premierul, am spus aceleaşi lucruri şi eu şi domnul prim-ministru şi colegii noştri, şi anume că ne dorim creşterea punctului de pensie care să acopere rata inflaţiei, că ne dorim ca această creştere să asigure puterea de cumpărare a pensionarilor”, a afirmat Gorghiu, după şedinţa conducerii Senatului. 

Ea a precizat că şi premierul, şi ea şi colegii din PNL sunt foarte preocupaţi de maniera în care se va rezolva în coaliţie această problemă. ”Da, s-au spus mai multe lucruri pentru că ne-am dorit ca această discuţie să ducă spre un punct de vedere pe care PNL să îl aibă în coaliţie, astfel încât să-i convingem şi pe colegii noştri că pensiile trebuie mărite într-un procent cât mai mare”, a spus Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a menţionat că argumente există şi a dat exemplele discutate în şedinţa conducerii PNL: ”Faptul că rata inflaţiei este de aproximativ 15%, că a afectat puterea de cumpărare a pensionarilor. A fost vehiculat 6,1%, vorbim de inflaţia de anul trecut, dar la 1 ianuarie 2023, cu siguranţă, procentul cu care punctul de pensie va creşte va fi mai mare decât rata inflaţiei de anul trecut. Asta a fost concluzia pe care PNL a avut-o în BPN”. 

Alina Gorghiu a mai afirmat că potrivit ”calculelor făcute de specialiştii liberali, nu este afectat deficitul bugetar dacă se ajunge la o mărire cu 15% a punctului de pensie”.  ”Există resurse pentru această mărire aşa cum îşi doreşte PNL”, a mai spus ea. 


Întrebată când se va lua o decizie în coaliţie pe tema majorării pensiilor, Gorghiu a spus: „Concluzia colegilor mei a fost următoarea, că ne dorim o şedinţă a coaliţiei cât să poate de repede în aceste zile. Ea va exista, se va ţine această şedinţă a coaliţiei, ne vom expune punctul de vedere şi le vom arăta colegilor din coaliţie calculele pe care noi le-am făcut, care sprijină o creştere a pensiilor conform viziunii PNL”. 

”Sunt absolut convinsă că cei de la Ministerul Finanţelor, cei de la Ministerul Muncii vor veni cu calcule, astfel încât, sper eu, în cel mai scurt timp coaliţia să poată decidă varianta finală”, a arătat preşedintele interimar al Senatului.

Alina Gorghiu a mai declarat că ”sunt mai multe scenarii de discuţii care vor fi înaintate acestei coaliţii”. ”Ca urmare a cifrelor, ca urmare a indicatorilor economici, ca urmare a argumentelor cu care vor veni cei din coaliţie, vom ajunge la varianta finală. Eu am susţinut argumentele PNL şi cred că avem suficiente argumente astfel încât să ajungem la o mărire nediferenţiată a pensiilor, aşa cum este legal şi constituţional, însă coaliţia va fi cea care va avea ultimul cuvânt de spus, repet, cu cifrele pe masă”. 

Potrivit Alinei Gorghiu, acest lucru trebuie să se întâmple cât se poate de repede şi a amintit că mai există un subiect pe agenda coaliţiei, pensiile speciale, care până la finalul lunii decembrie trebuie rezolvat.  ”Suntem în întârziere cu acest jalon din PNRR pentru că este un jalon sensibil şi a trebuit să fie discutat cu ministerele de linie. Ne dorim ca aceste pensii speciale să se racordeze la principiul contributivităţii şi ne dorim ca oamenii care ocupă aceste profesii să nu depopuleze tagma respectivă, pentru că există şi acest risc, ca atare trebuie tratat cu foarte mult tact subiectul pensiilor speciale şi sunt absolut convinsă că Ministerul Muncii înţelege că acest jalon din PNRR trebuie bifat până la finalul anului”, a subliniat Gorghiu. 


Despre ajutoarele pentru cei cu venituri mici, Alina Gorghiu a spus că s-au făcut calcule pe care specialiştii le vor discuta în coaliţie. ”Eu vă spun că pe indexarea punctului de pensie cu 15% colegii mei, specializaţi pe muncă, spunea că impactul ar fi undeva la 18 miliarde, dar e important să se discute cu Finanţele şi cu Ministerul Muncii şi cu cei care ştiu cum vor să alcătuiască bugetul, astfel încât să vedem cât se poate face această mărire. Nu e o decizie pe care să o iau eu, e o decizie care trebuie să aibă în spate un studiu de impact”, a afirmat ea. 

Preşedintele interimar al Senatului a infirmat informaţia privind o majorare de 6,2% a pensiilor.

”Nu s-a vorbit de 6,1% decât în contextul în care aceasta a fost rata inflaţiei pe anul trecut motiv pentru care potrivit legii este obligatorie indexarea cu acest procent. Nu s-a pus problema de majorare a pensiilor doar cu acest procent, care este rata inflaţiei pe anul trecut. (..) De aici în sus pornim cu creşterea pensiilor, nu se pune problema de o mărire doar cu 6,1%, a spus-o premierul, au spus-o şi colegii mei, noi încercăm să mergem cu această mărire cât mai sus aşa cum am comunicat”.

Despre tensiuni în interiorul PNL, Alina Gorghiu a afirmat că sunt şedinţe în care se discută pe toate temele de impact.

”Nu se pune problema de niciun conflict în interiorul PNL, nu se pune problema decât de unui dialog care să aducă argumente mai multe pe masa coaliţiei”, a spus ea.

”Există o singură îngrijorare şi nu este cea legată de strategia de capital politic pe care PSD şi-o face şi anume aceea că nu suntem suficient de determinaţi să obţinem cât se poate de mult pentru categorii vulnerabile. În acest moment eu am convingerea că PNL este partidul care doreşte foarte ferm să ajute pensionarii în perioade vulnerabile şi nu doar pensionarii, suntem foarte atenţi şi la mediul de afaceri”, a declarat senatorul PNL: 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed