x


  • EUR
    4.6551
    USD
    3.9650
  • 6° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    70%
    Presiune

    34101 hPa
string(7) "energie"

Am propus la ANRE introducerea contorizării individuale la căldură pentru fiecare apartament,dar ne-am izbit de un zid(director ANPC)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a propus Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introducerea contorizării individuale pentru fiecare apartament de bloc în cazul energiei termice, a declarat, marţi, Mihai Meiu, director în cadrul ANPC, în cadrul conferinţei PRIA Energy.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 26.04.2017, 10:24 | Actualizat: 26.04.2017, 10:24

‘Am făcut o propunere la ANRE prin care să se facă contracte individuale pe apartamentul de bloc, pentru că nu este normal ca într-un loc în care jumătate plătesc, iar jumătate nu plătesc, să se taie căldura la toţi pentru că unii nu plătesc. Ne-am izbit de un zid. Ni s-a spus că nu se poate, că legea defineşte nu ştiu cum, că în final trebuie făcută o modificare de lege şi că nici nu este rentabil pentru furnizori. Că furnizorul preferă să ia de la tot blocul odată, decât să discute cu fiecare apartament în parte. O rezolvare va trebui totuşi să existe’, a spus reprezentantul ANPC.

Pe de altă parte, în luna octombrie a anului trecut, vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, declara, în cadrul unei conferinţe, că introducerea contoarelor individuale la căldură şi gestionarea integrată a sistemului centralizat de termoficare (producţie, transport şi distribuţie a agentului termic) sunt singurele soluţii pentru problema încălzirii urbane în România.

‘Cetăţeanul trebuie să aibă încredere că, de exemplu în Bucureşti, RADET îi asigură un serviciu de calitate, iar factura este corectă făcută pe consumul real. Deci n-o să putem avea o piaţă consolidată de energie termică până când nu vom avea contorizare individuală. Ca să am contorizare individuală trebuie să schimb în România 95% din infrastructura de distribuţie în bloc, care înseamnă să trec de pe distribuţie verticală la cea pe orizontală’, a arătat vicepreşedintele ANRE.

Calotă a mai spus că introducerea contoarelor individuale ar trebui să fie singurul efort pe care trebuie să-l facă primăriile din bugetul local, iar modificările infrastructurii de distribuţie în blocuri să fie realizate cu ajutorul banilor europeni.

‘Reabilitarea blocurilor să înceapă cu schimbarea de distribuţie, care să permită contoare individuale. Dacă realizăm într-un oraş mare acest lucru, consumatorii nu vor mai pleca, pentru că vor avea dreptul de a opri şi de a porni alimentarea când vor şi să ţină nivelul de confort termic aşa cum îl doresc’, a susţinut Calotă. AGERPRES