Amazon a prezentat a doua versiune a căştilor sale Echo Buds

0
3
Amazon a prezentat a doua versiune a căştilor sale Echo Buds

Căştile sunt ultimul efort al Amazon de a atrage cumpărători care nu doresc Apple şi pe cei care doresc să utilizeze produsele Echo şi să se folosească de asistentul vocal Alexa oriunde se află în raza de acţiune Bluetooth.

Noile căşti Echo Buds au o funcţie de anulare a zgomotului, la fel ca AirPods Pro.

Amazon afirmă că aceste căşti blochează de două ori mai mult zgomotul de fond decât primul său model. Funcţia oferă o ascultare mai bună în locuri precum cabinele de avioane sau străzile aglomerate.

Amazon pare să fi răspuns multor reclamaţii pe care le-a primit pentru prima versiune a Echo Buds. Căştile sunt cu 20% mai mici decât prima generaţie şi ar trebui să fie mai confortabile datorită unei reproiectări şi a unei varietăţi de forme din cauciuc care vin cu căştile.

De asemenea, căştile vin cu o husă de transport care este cu 40% mai compactă decât modelul mai vechi.

Şi, în cele din urmă, căştile a nevoie de un încărcător USB-C mai modern, care ar putea fi deja disponibil pentru laptop, tabletă sau telefon.

De asemenea, cumpărătorii pot opta pentru o carcasă care suportă încărcarea fără fir, o caracteristică oferită şi de Apple, la un cost suplimentat de 20 de dolari.

Amazon a spus că fiecare cască are trei microfoane, pentru a ajuta la îmbunătăţirea calităţii audio în medii zgomotoase. De asemenea, microfoanele ajută Alexa să audă mai bine şi să îmbunătăţească claritatea vocii utilizatorilor în apelurile telefonice.

Amazon a introdus o funcţie care ajută la găsirea căştillor pierdute, spunând doar ”Alexa, găseşte-mi căştile”, similar cu softul Apple Find My. A

lexa va oferi, de asemenea, indicaţii de transport public în şapte oraşe – New York, Seattle, San Francisco, Chicago, Boston, Jersey City şi Philadelphia. Suportul pentru alte oraşe va fi lansat în următoarele luni, a arătat compania.

Amazon afirmă că a doua generaţie a căştilor Echo Buds va oferi cinci ore de redare a muzicii, cu anularea zgomotului activat (sau 6,5 ore dacă funcţia de anulare a zgomotului este oprită) şi până la patru ore de convorbiri telefonice.

Echo Buds vor fi lansate pe 13 mai, în culorile alb şi negru.

Preţul căştilor porneşte de la 99 de dolari pentru modelul obişnuit sau 119,99 dolari pentru o versiune cu carcasă de încărcare fără fir. După o perioadă promoţională care se va încheia pe 12 mai, acestea vor costa 119,99 de dolari, respectiv 139,99 de dolari.