Amazon lansează trei noi Kindle-uri

0
17
Amazon lansează trei noi Kindle-uri

Amazon a anunţat trei noi modele de Kindle – Kindle Paperwhite (a cincea generaţie), Kindle Paperwhite Signature Edition şi Kindle Paperwhite Kids.

Modelul standard, Kindle Paperwhite, trece la un ecran mai mare, de 6,8 inch, însă păstrează acelaşi 300ppi, care face ecranul să reproducă foarte bine hârtia fizică şi să fie uşor de citit inclusiv în lumină puternică.

Amazon spune că ecranul este cu 10% mai luminos acum şi că întoarcerea paginilor se face cu 20% mai repede. Există şi un mod întunecat, cu text alb pe fundal negru, iar dispozitivul are certificare IPX8, pentru rezistenţă la apă.

O altă noutate vine din faptul că noul Kindle poate fi configurat, de la distanţă, prin intermediul aplicaţiilor Kindle mobile pentru iOS şi Android.

Nou în seria Kindle Paperwhite este modelul Signature Edition, care aduce o serie de funcţii suplimentare faţă de modelul standard. Printre altele, SE se poate încărca wireless, fiind primul Kindle cu această funcţie, iar luminozitatea ecranului se reglează automat, în funcţie de condiţiile de iluminare externe.

Versiunea pentru copii are aceleaşi caracteristici ca celelalte două modele, însă vine cu o serie de funcţii şi optimizări speciale pentru cei mici. Aceasta oferă suport pentru audiobook-uri şi căşti pe Bluetooth, nu are conexiune la internet (pentru a-i împiedica pe cei mici să facă achiziţii online) şi există o serie de funcţii care-i ajută pe cei mici să înveţe să citească (mai repede), cel puţin în limba engleză.

Toate cele trei modele oferă o autonomie de până la 10 săptămâni, promite Amazon, fiind acum alimentate pe USB-C.

Kindle Paperwhite are 8GB spaţiu de stocare şi costă 140 de dolari, Signature Edition costă 190 de dolari şi dispune de o capacitate de 32GB, iar Kindle Paperwhite Kids costă 160 de dolari. Toate cele trei modele vor fi livrate din 27 octombrie.