Ambasada Rusiei la București, mesaj halucinant: ”Boala lui Putin e la fel de adevărată ca `masacrele` de la Bucea și Borodianka”

Ambasada Rusiei la Bucureşti cataloghează drept „speculaţii” informaţiile privind starea de sănătate precară a preşedintelui Vladimir Putin, susţinând că aceste „speculaţii” sunt „la fel de neadevărate ca şi falsurile care apar constant despre, să zicem, „masacrele” efectuate de către trupele ruse asupra civililor din Bucea, Borodianka”.

„În atenţia abonaţilor noştri! Le suntem recunoscători celor care şi-au exprimat dorinţa de a „ajuta vindecării” Preşedintelui Rusiei Vladimir Putin, inclusiv chiar şi de a deveni un donator dacă va trebui. Vă îndemnăm să nu vă faceţi griji pentru sănătatea domnului Preşedinte, întrucât zvonurile şi speculaţiile presei occidentale, din păcate, des replicate şi în România, despre boala Şefului Statului rus sunt la fel de neadevărate ca şi falsurile care apar constant despre, să zicem, „masacrele” efectuate de către trupele ruse asupra civililor din Bucea, Borodianka şi alte localităţile Ucrainei”, scrie, miercuri seară, Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti potrivit news.ro

Angajaţii Ambasadei, la rândul lor, „urează sincer sănătate tuturor oamenilor simpatizanţi şi grijulii” care le-au scris.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed