Ambasadorul Germaniei: ”Românii au fost foarte deştepţi în ultimii ani”

Românii au fost foarte deştepţi în ultimii patru ani şi jumătate, de câte ori a fost cazul să-şi exprime părerile: la alegerile europarlamentare, la referendumul pentru familia tradiţională. „Am simţit mereu că îşi asumă o parte activă în ceea ce se întâmpla şi le-am înţeles motivele”, mărturisește ambasadorul Cord Meier-Klodt, cel care a reprezentat Germania la Bucureşti timp de 4 ani şi jumătate. Misiunea lui diplomatică se încheie, dar amintirile rămân, iar ambasadorul declară într-un interviu pentru Digi24 că pleacă cu un sentiment de satisfacție care se datorează integral românilor.

Digi24Dle ambasador Cord-Meier Klodt, misiunea dvs în România se încheie și acesta este ultimul interviu pe care îl facem pentru „Pașaport diplomatic”, în această funcție. Bine ați revenit.

Cord-Meier Klodt: Mulțumesc foarte mult, cred că pe primul l-am făcut foarte repede după ce am ajuns aici și acesta este ultimul, mulțumesc pentru ocazie.

Digi24: Ați fost în emisiune de câteva ori, de-a lungul ultimilor patru ani și răspunsurile dvs au arătat mereu o perspectivă diferită, indiferent de subiect. Să vorbim despre politică, pentru că aceasta este tema emisiunii, deci cum ați descrie ultimii patru ani de politică română

Cord-Meier Klodt: Bineînțeles că a fost uneori un drum cu obstacole, dar dacă ne uităm înapoi la acești patru ani și jumătate chiar, de când am avut onoarea și plăcerea să lucrez în această țară, am văzut clar o traiectorie pozitivă. Am început în 2017, într-o perioadă destul de dificilă, când se lupta pentru valorile europene, se făceau eforturi să nu se ajungă la subminarea statului de drept, era și lupta împotriva corupției, nu erau timpuri ușoare.

Dar astăzi avem o altă Românie, un guvern care dorește aceste valori europene, o mare reușită pe care aș vrea să o subliniez sunt alegerile europene din 2019, când un număr uriaș de oameni, mulți dintre ei tineri, cei care au avut pentru prima oară în viața lor dreptul să voteze, au mers să voteze pentru Europa și au transmis acest semnal foarte puternic.

Mă uit în urmă și sunt foarte fericit că văd o traiectorie foarte pozitivă și plec din țară într-un moment în care simt că a reușit să facă foarte multe.

Digi24Statul de drept, pentru că ați început cu asta, a fost și încă mai este cumva protejat în România, cu ajutorul ambasadelor UE, al ambasadei americane și altor ambasade. De ce este nevoie de acest lucru?

Cord-Meier Klodt: Aș crede că nu mai este nevoie acum, pentru că așa cum am spus, vedem un angajament clar pentru aceste valori. Societatea de aici și viața politică au trecut testul, apropo, unul dintre acele teste prin care trece de regulă orice democrație relativ tânără. Aș putea să-ți vorbesc despre lucruri asemănătoare din Germania, de acum câteva zeci de ani și consider că acesta este un test foarte puternic. La acel moment, noi am simțit că doar să stăm deoparte și să fim observatori nu este suficient. Pentru unii dintre noi, parteneri europeni și transatlantici care împărtășesc aceleași valori, nu înseamnă interferență în afacerile interne, ci mai degrabă o mână de ajutor pentru apărarea valorilor comune, pentru interesului comun.

Interviul integral pe digi24.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed