Dacă Teodorovici a luat “taurul plicurilor trimise de fisc de coarne”, atunci ar trebui să meargă până la capăt, adică până la conținutul acestor scrisori. Și anume, ori le găsește o utilitate și le transmite electronic (cu mențiunea că există costuri și pentru acest tip de corespondență), ori nu le mai trimite deloc. Sunt sigur că nicio companie mai mare sau mai mică nu va plânge după o informare de la fisc care de fapt nu o informează cu nimic.
Cazul “plicul de la fisc” este relevant pentru felul în care statul tratează banii publici. Adică, până acum, timp de ani de zile, fiscul și-a permis să cheltuiască 10 milioane euro pe an absolut inutil. Câtă lejeritate.
La fel de lejer tratează statul companiile, private sau de stat, când vine vorba să le încarce costurile sau se le ia banii. Iată doar două exemple. Săptămâna trecută, la ședința de guvern, premierul Viorica Dăncilă, a anunțat nonșalant că firmele cu peste 50 de angajați vor fi obligate să aibă un angajat dedicat problemelor de egalitate de șanse. Este adevărat că, de la începutul și până la sfârșitul ședinței de guvern, obligativitatea s-a transformat în opțiune pentru companii. Dar importantă este viziunea premierului, care pare că nici nu se gândește la costurile pe care o decizie guvernamentală le induce firmelor. Lăsând la o parte că este absolut discutabilă ideea ca fiecare firmă să aibă un responsabil dedicat exclusiv egalității de șanse.
Așa cum nu este interesat de cât de mult cresc costurile firmelor private, guvernul sfidează și anul acesta nevoia de investiții a companiilor de stat luând decizia de a încasa 90% din profitul obținut. Ceea ce ne arată un stat dornic să încaseze bani, indiferent de efectele asupra companiilor.