Ameninţările lui Putin fac dolarul, o valoare de refugiu, să crească la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani. Aurul s-a apreciat cu 0,38%, la 1.671,20 de dolari uncia

În afară de statutul de valoare de refugiu, bancnota verde profită, pe de altă parte, de pe urma unor pariuri pe politica monetară strictă dinaintea unei decizii a Rezervei federale amerciane (Fed), aşteptată miercuri – Dollar  Index -, în care este comparat cu devize ca yenul, euro sau lira sterlină, şi acrescut la 110,87 puncte – un record din 2002.

”Nu blufez”, a subliniat Putin, cu o mină gravă, acuzând ţările din Occident de faptul că vor ”să distrugă” Rusia, de faptul că au recurs la ”şantajul nuclear” împotriva ei şi anunţând, astfel, că este pregătit să folosească arma nucleară.

”Îngrijorările cu privire la o eventuală intensificare a Războiului din Ucraina, prin mobilizarea a sute de mii de rezervişti ruşi, trimite investitorii către valori de refugiu”, rezumă o analistă la Hargreaves Lansdown, Susannah Streeter.

În privinţa devizelor, dolarul a crescut către ora 9.00 GMT (12.00, ora României) cu 0,69% la 0,9903 dolari un euro şi cu 0,42% la 1,1334 solari lira sterlină, iar yenul a rămas stabil, la 143,76 yeni dolarul.

Aurul s-a apreciat cu 0,38%, la 1.671,20 de dolari uncia.

Privirile cambiştilor urmează să se întoarcă spre o reuniune a Fed, a cărei decizie urmează să fie publicată după încheierea tranzacţiilor în Euroopa.

Institutul monetar american este angajat într-o luptă aprigă împotriva inflaţiei şi nu dă nici cel mai mic semn de încetinire a creşterii dobânzilor.

”Dobânzile urmează să crească la cel mai înalt nivel din 2008”, comentează un analist de la Exinity Group, Han Tan.

În afară de reuniunea de miercuri, ”dacă Fed face valurti de creştere a dobânzilor şi mai mult în viitor, probabil că va avea loc o nouă vânzare masivă de active cu risc”, avertizează analistul.

Între devizele care se află în dificultate, lira sterlină a atins cel mai mic nivel din 1985, de 1,1305 dolari, afectată de perspectivele lugubre ale economiei britanice.

Banca Angliei (BoE) urmează să-şi publice joi decizia privind politica monetară şi să continue să-şi crească dobânzile, ciu scopul de a contracara inflaţia.

Noul premier Liz Truss a promis, la ultima reuniune a BoE, în august, măsuri de susţinere a gospodăriilor şi întreprinderilor împotriva gravei crize a scumpirii costului traiului..

”Asta probabil că va scădea presiunile inflaţioniste pe termen scurt, dar ar putea, din contră, să le crească pe termen mediu”, avertizează un analist de la Ebury, Matthew Ryan, care marchează pe o acţiune în forţă a BoE joi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed