x


  • EUR
    4.8393
    USD
    4.2695
string(11) "actualitate"

Amenzi pe bandă rulantă după fotografia apărută cu premierul Orban. Cât au plătit membri PNL

În urma fotografiei apărute pe rețelele de socializare cu mai mulți membri ai PNL nerespectând regulile impuse, amenzile au început să curgă pentru membri partidului.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 31.05.2020, 12:13

Astfel, cinci membri ai Executivului au fost amendaţi ca urmare a fotografiei apărute în spaţiul public în care premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan şi miniştrii Lucian Bode, Virgil Popescu şi Bogdan Aurescu nu aveau mască de protecţie, iar unii şi fumau, într-un birou din clădirea Guvernului, cu ocazia zilei de naştere a premierului Ludovic Orban. Toate amenzile au fost achitate.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a anunţat că a aplicat sancţiuni contravenţionale pentru cinci membri ai Executivului.

Potrivit Poliţiei Capitalei, doi  membri ai Executivului au fost sancţionaţi cu câte două amenzi contravenţionale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi pentru fumat în spaţii în care acest lucru este interzis. În imagine, cei care fumează sunt premierul Ludovic Orban şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

 

”Alte două persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară”, anunţă poliţiştii. Conform fotografiei difuzate pe reţelele sociale, acestea sunt ministrul Transporturilor Lucian Bode şi ministrul Economiei Virgil Popescu, scrie capital.ro.

A cincea persoană a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măştii de protecţie în mod necorespunzător.  Persoana la care se referă comunicatul Poliţiei Capitalei este vicepremierul Raluca Turcan, care are mască, doar o poartă sub bărbie.

Toate amenzile au fost achitate prin Ghiseul.ro, anunţă reprezentanţii Executivului.

O fotografie în care apar premierul Ludvic Orban cu ţigara aprinsă în mână şi mai mulţi miniştri care au în mână pahare sau ţigări a fost distribuită intens vineri seară pe Facebook. Fotografia a fost făcută într-unul dintre birourile de la Guvern, iar cele mai multe comentarii ale utilizatorilor au fost negative.

Sîmbătă, Guvernul a anunţat că premierul Ludovic Orban a achitat două amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise. „Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă”, a transmis Guvernul.