America se pregăteşte pentru o săptămână nebună pe burse: Uraganul Irene şi raportul privind şomajul

Furtuna neobişnuit de puternică a măturat la sfârşitul săptămânii trecute coasta de Est a SUA, iar pagubele materiale sunt estimate la câteva miliarde de dolari, scrie MEDIAFAX.

Pieţele americane se pregătesc de căderi de curent şi inundaţii, care ar putea afecta şi şedinţa bursieră de luni de pe Wall Street.

Pentru moment, NYSE şi Nasdaq anticipează că vor deschide în condiţii normale sesiunea de luni, însă nu au luat o decizie finală.

Un trader din New York comenta vienri că uraganul a distrus orice şansă de creştere pe Wall Street, ţinând cont de volumul ridicat de poziţii scurte acumulate în ultima perioadă.

„Dacă acest uragan va fi un dezastru, cred că vom scădea luni cu 30-40 de puncte”, a arătat el.

Companiile de asigurare de proprietate Allstate şi Travelers au atins vineri pe Wall Street minime ale ultimilor doi ani, din cauza temerilor privind pagubele care ar putea fi cauzate de Irene, informează MEDIAFAX.

„Vrem să deschidem, dar mama natură ar putea avea alte planuri”, a declarat vicepreşedintele executiv al NYSE Lou Pastina.

După uragan, investitorii îşi vor îndrepta atenţia pe comentariile Federal Reserve privind perspectivele economice şi pe raportul de vineri privind numărul de locuri de muncă din economai americană.

Preşedintele Fed, Ben Bernanke, a declarat recent că cea mai mare parte din responsabilitatea pentru asigurarea creşterii economice pe termen lung cade în sarcina Casei Albe şi Congresului.

Preşedintele SUA, Barack Obama, ar trebui să anunţe în următoarele săptămâni planuri de creare de locuri de muncă, iar investitorii trebuie să se pregătească pentru acest eveniment şi în funcţie de raportul de vineri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed