ANAF a demarat controale la marii contribuabili. Companiile care nu şi-au conectat aparatele de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic au fost amendate

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a demarat 100 de acţiuni de control la operatori economici, pentru a verifica modul de conformare în ceea ce prive şte conectarea tuturor aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, ac hiziţionate ş i utilizate de către aceştia. La operatorii economici unde au fost finalizate verificările, inspectorii ANAF au constatat c ă 87% dintre aceştia s-au conformat, iar pentru ceilal ţi care nu au realizat conectarea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei în vigoare”, anunţă ANAF, fără a preciza valoarea contravenţiilor.

Termenul limit ă pentru conectarea caselor de marcat la serverul ANAF este data de 30 noiembrie 2021. Acest termen nu va fi prelungit.

Pe portalul ANAF, contribuabilii pot accesa informaţii detaliate despre conectare (Legislaţia, Ghidul conectării, evidenţa AMEF).

„Acţiunile de control derulate de ANAF având această tematică, vor continua în perioada următoare atât în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, cât şi pentru a asigura un mediu conc urenţial corespunzător”, mai arată ANAF.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed