Analiză demolatoare pentru Iohannis făcută de Oxford Analytica: ”Președintele erodează democrația”

0

Prestigiosul think-thank britanic Oxford Analytica, unul dintre cele mai influente la nivel global, a realizat o analiză extrem de critică la adresa președintelui Klaus Iohannis. Intitulată ”Președintele erodează democrația pluralistă din România”, analiza arată că Iohannis se bazează tot mai mult pe serviciile de informații pentru a-și menține puterea. Analiza OXAN mai arată că influența lui Iohannis în regiune este scăzută, în timp ce popularitatea internă e în cădere liberă.

  • Iohannis vorbește puțin, iar aparițiile sale publice s-au diminuat constant. Consilierii săi se țin departe de ochii lumii și se crede că provin din domeniul afacerilor și din lumea serviciilor de informații”.

Popularitatea președintelui Klaus Iohannis este acum în cădere liberă, deoarece încercarea sa de a reduce influența parlamentului, permițând epurarea judecătorilor anticorupție și aducând figuri militare în politică, pare să se întoarcă împotriva sa. Eforturile sale din 2021 de a încheia o coaliție între două partide în mod normal rivale, care dețin majoritatea locurilor din parlament, au subminat politica competitivă și controlul asupra acțiunilor guvernului”, se arată în analiza realizată de Oxford Analytica.

”Guvernul Ciucă, în funcție de opt luni, se străduiește să guverneze în mod eficient și depinde de sprijinul unei mass-media semi-captive și al serviciilor de informațiiIohannis renunță la rolul său de mediator între organele de stat și între stat și societate. Temerile sunt tot mai mari că un sistem dezordonat, uneori haotic, dar identitar pluralist, este înlocuit cu o versiune monolitică în care corupția și ineficiența continuă să prospere, dar fără controale și echilibre semnificative.

Analiza Oxford Analytica se concentrează pe câteva teme majore:

– influența majoră a serviciilor secrete și armatei asupra lui Iohannis și guvernului
– renunțarea la orice reforme
– distrugerea luptei anti-corupție
– intimidarea magistraților anti-corupție
– cumpărarea presei

Oxford Analytica arată că, din cauza deficiențelor din justiție, România ar putea pierde fonduri substanțiale de la Uniunea Europeană și că ”este puțin probabil” ca țara să intre în Schengen.

Oxford Analytica indică în repetate rânduri puterea serviciilor secrete, arătând că acestea au primit până și rolul de a supraveghea investițiile străine.

Analiză OXAN dedică spațiu consistent proiectelor de lege ale serviciilor secrete, publicate în exclusivitate de G4Media, arătând că ”drafturile au fost elaborate de oficiali ai serviciilor de informații (un act de o legalitate îndoielnică) cu știința birourilor președintelui și premierului”. ”Propunerile ar crește considerabil puterile SRI, lăsându-l responsabil doar în fața președintelui și a consilierilor săi”, mai arată analiza citată.

Thank-tank-ul britanic arată că, după publicarea în presă a proiectelor, Iohannis ”a acuzat rapid în mod public persoana responsabilă de scurgerea de informații, a descris documentul ca fiind un prim proiect și a ignorat apelurile de demitere a directorului SRI, Eduard Hellvig, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Iohannis”.

Analiza citată arată că Iohannis a pus la cale ruperea coaliției PNL-USR și constituirea coaliției PNL-PSD, arătând că ”cea mai importantă victimă a fost lupta împotriva corupției la nivel înalt”.

Oxford Analytica dă exemplul intimidării magistraților independenți Camelia Bogdan și Cristi Dănileț și arată că ”Iohannis a dat dovadă de nonșalanță în fața acestor evoluții. El a refuzat să sară în ajutorul Cameliei Bogdan, care a prezidat completul ce l-a condamnat pe Dan Voiculescu, un mogul media găsit vinovat de corupție. Voiculescu și-a recăpătat influența, imperiul său media este intact și îi oferă în mod regulat președintelui sfaturi în materie economică”.

Raportul OXAM arată și că presa este anesteziată de sumele mari de bani primite de instituțiile media de la partide. Mai mult, Oxford Analytica arată că presa ”a acordat o acoperire minimă” scandalului de plagiat al lui Nicolae Ciucă și modului în care acesta a încercat să blocheze investigarea acuzațiilor de plagiat.

Raportul din această primăvară al Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în România, care făcea referire la „practici de corupție generalizate”, a trecut aproape neobservat, a mai remarcat organizația britanică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.