AcasăExterneAnaliză The New York Times: Putin crede că e pe cale să...

Analiză The New York Times: Putin crede că e pe cale să câștige

Articol de Tatiana Stanovaia (cercetătoare la Carnegie Endowment for International Peace, specializată în politica internă și externă a Rusiei), publicat în The New York Times și preluat de Rador:

Totul merge conform planului. Acesta e mesajul transmis de președintele Vladimir Putin. Războiul din Ucraina, aflat în a cincea lună și fără perspective de a se încheia în viitorul previzibil, poate că e istovitor. Dar demnitarii de la Kremlin repetă întruna că Rusia, fiind acum în avantaj în estul Ucrainei, își va atinge toate obiectivele.

Ar putea părea greu de crezut. În definitiv, Rusia a fost forțată să se retragă de lângă Kiev, a trecut prin mai multe înfrângeri militare, se confruntă cu sancțiuni de o amploare nemaivăzută și e supusă unui cor de condamnări internaționale. A numi succes o asemenea înșiruire de dificultăți și eșecuri flagrante înseamnă să stârnești acuzații de propagandă, ipocrizie, ba chiar și autoamăgire.

Dar e ceea ce Kremlinul pare să creadă. Urmăresc îndeaproape de peste două decenii cuvintele, comportamentul și deciziile lui Putin, drept pentru care mi-am format un tablou cuprinzător al calculelor lui. Pe baza retoricii publice, măsurilor adoptate și a conversațiilor informale cu inițiați ai sistemului, am reușit să determin – pe cât posibil – conturul actualului mod de gândire de la Kremlin. Ce este foarte clar e că la sfârșitul lui mai Kremlinul a ajuns să fie convins fără rezerve că, pe termen lung, va câștiga acest conflict. Iar Putin, în contrast cu primele luni haotice, are acum un plan limpede.

Compusă din trei dimensiuni principale, această strategie aduce cu păpușile rusești. Fiecare aspect se potrivește în interiorul următorului, iar toate la un loc echivalează cu un plan grandios care merge mult mai departe de Ucraina, deși este centrat pe ea. Poate părea extrem de fantezist, și cu siguranță denotă cât de separat de realitate – dacă nu mai rău – este Putin. Dar este important ca Occidentul, a cărui reacție a șovăit între confruntare și acceptare, să înțeleagă pe de-a-ntregul care sunt speranțele lui Putin, în condițiile în care Vestul își reevaluează continuu rolul în apărarea Ucrainei de agresiunea rusă.

Cel mai mic, pragmatic și realizabil obiectiv privește ambițiile teritoriale ale Rusiei în Ucraina. Nereușind să avanseze prea mult în teritoriul Ucrainei după primele câteva zile de război, Rusia și-a recalibrat prompt ambițiile, renunțând la ideea de a cuceri Kievul. Obiectivul actual, mai realist, pare a fi controlul asupra regiunilor Donețk și Luhansk – și un coridor terestru către Crimeea.

În privința acestui obiectiv, de o importanță geopolitică minimă pentru Kremlin, Putin pare să creadă că timpul e de partea lui. Și e de înțeles. Susținerea militară occidentală și-a demonstrat deja limitele, în vreme ce SUA au semnalat că nu sunt pregătite să riște să stârnească mânia lui Putin prin încălcarea vreunei linii roșii. Amenințările lui mai timpurii de a utiliza arma nucleară par să fi fost luate în serios: Vestul nu va interveni direct și nici nu va ajuta Ucraina până la punctul în care acel ajutor poate duce la înfrângerea militară a Rusiei. Astăzi, în ciuda tuturor protestelor în sens contrar, consensul occidental e că Ucraina nu va fi în măsură să-și recupereze teritoriile ocupate de ruși. Kremlinul pare să creadă că Vestul va abandona complet această idee mai devreme sau mai târziu. Estul Ucrainei va fi atunci efectiv sub controlul Rusiei.

Următorul obiectiv pare a fi forțarea Kievului să capituleze. Aici nu e vorba de teritoriile deja ocupate, e vorba de viitorul teritoriului care-i va rămâne Ucrainei – un lucru cu o relevanță geopolitică mult mai mare. Practic vorbind, capitularea ar presupune ca Ucraina să accepte acele condiții rusești care pot fi rezumate prin formula „dez-ucrainizare” și „rusificare”. Acestea ar cuprinde incriminarea cinstirii eroilor naționali, redenumirea străzilor, rescrierea manualelor de istorie și garantarea unei poziții dominante a minorității ruse în sfera educației și a culturii. Mai pe scurt, obiectivul ar fi privarea Ucrainei de dreptul de a-și construi propria națiune. Guvernul ar fi înlocuit, elitele epurate și cooperarea cu Occidentul golită de conținut.

Acest al doilea obiectiv pare, evident, fantastic. Însă Putin pare să-l considere inevitabil, chiar dacă ar necesita mai mult timp. Într-unul sau doi ani, punct în care Kremlinul se așteaptă ca Ucraina să fie epuizată de război, incapabilă să funcționeze normal și profund demoralizată, condițiile vor deveni optime pentru o capitulare. Calculele Kremlinului par să afirme că în acel stadiu elita se va scinda și o opoziție pacifistă se va coagula pentru a răsturna guvernul lui Zelenski, căutând să pună capăt războiului. Nu va mai fi nevoie ca Rusia să cucerească Kievul cu armele; va capitula din proprie inițiativă. Aparent, Putin nu vede nimic care ar putea împiedica această evoluție.

Se discută mult despre ce este cu adevărat mai important pentru Putin în acest război: să oprească extinderea NATO în pragul Rusiei sau să-și satisfacă ambiția imperială de a anexa la Rusia măcar o parte din teritoriul Ucrainei. Însă aceste două chestiuni sunt întrețesute. În timp ce Ucraina se apropia de NATO și conflictul din Donbas persista într-un blocaj, Putin devenea tot mai obsedat de Ucraina. Teritoriul pe care el îl vede ca aparținând Rusiei prin dreptul istoric era adus sub pulpana celui mai rău inamic al Moscovei. Drept urmare, teritoriul Ucrainei a devenit o țintă, alături de confruntarea cu NATO – dar nu în locul ei, cum cred mulți.

Ceea ce ne aduce la al treilea obiectiv strategic al lui Putin în războiul cu Ucraina și cel mai important dintre toate: construcția unei noi ordini mondiale.

Suntem obișnuiți să credem că Putin vede Occidentul ca pe o forță ostilă care urmărește să distrugă Rusia. Dar eu cred că Putin vede Occidentul ca două entități distincte: există „Vestul rău”, reprezentat de elitele politice tradiționale care conduc țările occidentale. Putin pare să le perceapă ca pe niște sclavi cu ochelari de cal ai propriului electorat, neglijând interesele naționale autentice și incapabile de gândire strategică. Apoi mai există „Vestul bun”, reprezentat de europenii și americanii de rând, care, crede el, vor să aibă relații normale cu Rusia, și de companiile dornice să profite de pe urma cooperării strânse cu firmele din Rusia.

Putin pare să gândească că Vestul rău e în declin și condamnat să piară, pe când Vestul bun începe treptat să conteste statu-quo-ul, în frunte cu o serie de lideri naționaliști precum Viktor Orban în Ungaria, Marine Le Pen în Franța, ba până și Donald Trump în SUA, gata s-o rupă cu vechea ordine și să făurească una nouă. Putin crede că războiul contra Ucrainei și toate consecințele lui, cum ar fi inflația ridicată și explozia prețurilor energiei, vor încuraja Vestul bun și vor ajuta populația să se ridice contra establishment-ului politic tradițional.

Pariul lui Putin pare a fi acela că schimbările politice fundamentale din statele occidentale vor aduce în timp un nou Vest, transformat și prietenos. Rusia va putea atunci să revină la revendicările ei de securitate formulate în ultimatumul adresat în decembrie Washingtonului și NATO. Poate să pară un vis vecin cu imposibilul. Ceea ce nu înseamnă că Putin nu se așteaptă ca el să se materializeze.

Există și unele vești bune. Însuși faptul că el consideră planul a fi unul realist ar trebui să împiedice, pe termen scurt, o escaladare nucleară. Însă vestea proastă e că mai devreme sau mai târziu Putin va fi nevoit să se confrunte cu realitatea. Și în acel moment, când își va vedea planurile dejucate și dezamăgirea îi va fi la apogeu, probabil atunci va fi Putin cel mai periculos. Dacă Occidentul vrea să evite o ciocnire catastrofală, el trebuie să înțeleagă cu adevărat cu ce se confruntă în privința lui Putin. (Traducere: Andrei Suba)

Ultimele Articole