Anchetă la RADIO ROMÂNIA! A dispărut o declarație făcută de CIUCĂ

O declarație a premierului desemnat, generalul Nicolae Ciucă, din iunie 2018, în care acesta spunea că nu va face politică a fost ștearsă dintr-un articol postat pe site-ul Radio România, anunță conducerea instituției într-un comunicat de presă.

”Consider atât de sfântă onoare şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării… Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitate în alt domeniu. Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică” – acesta este mesajul care a fost scos din știrea publicată în 22 iunie 2018, care anunța un interviu cu cel care atunci era șeful Statului Major al Apărării”

 

Radio România a lăsat pe site ambele știri și a anunțat autoritățile invocând prevederea articolul 360 din Codul Penal, privind accesul, fără drept, la un sistem informatic, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

”Până acum nu există indicii că ar fi fost rezultatul unui proces editorial intern, cu atât mai puțin rezultatul unui act de cenzură în Radio România. Primele date sugerează mai degrabă că este efectul unui acces neautorizat în sistemele Radio România, ceea ce poate constitui o faptă penală, cu repercusiuni majore asupra autorului/autoarei”, anunță Radio România.

În perioada imediat următoare toate sistemele informatice ale Radio România vor face obiectul unui audit de securitate și instituția cere sprijinul instituțiilor cu atribuții în acest domeniu.

”Având în vedere potențialul de faptă penală al acestui incident, nu vom putea oferi în perioada următoare amănunte suplimentare, pentru a nu pune în pericol ancheta. Radio România regretă profund acest incident. Suntem conștienți că are potențialul de a știrbi din credibilitatea sa în rândul ascultătorilor săi și al celor care se informează din siteurile pe care le gestionăm”, a mai transmis instituția.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed