Anchetă la un centru de adulţi din Dolj după ce o asistentă a fost acuzată că a rupt mâna unei bătrâne

Incidentul, care s-ar fi petrecut în noaptea de 12 ianuarie, a fost semnalat de către o infirmieră din cadrul centrului, care a susţinut că o asistentă ar fi bătut o bătrână şi i-ar fi rupt mâna pentru că aceasta a refuzat tratamentul.

 

Asistenta Andreea Dămureanu a lovit-o pe femeie şi i-a rupt mâna. Bătrâna mi-a povestit totul, iar eu m-am decis astăzi (n.r – marţi) să vorbesc. Nu este normal aşa ceva. Au încercat să muşamalizeze totul şi nu au raportat absolut nimic nimănui. Nici Florin Stancu, directorul Direcţei Judeţene pentru Protecţia Copilului şi Asistenţei Sociale Dolj nu a mişcat un deget când a aflat toată povestea. Nu îmi vine să cred că nimeni nu a fost sancţionat”, a povestit infirmiera Georgeta Gabroveanu.

 

Infirmiera de la Centrul de Îngrijiri Adulţi „Complexul Sfînta Maria” din Craiova a mai povestit că bătrâna a fost dusă la spital abia a doua zi şi ar fi fost ţinută ore în şir în centru, deşi avea dureri mari.

 

Săraca de ea a avut dureri foarte mari în seara când i-a fost ruptă mâna. Toată lumea a stat şi s-a uitat. Acum, dacă nu are pe nimeni, asta nu înseamnă că trebuie să ne batem joc de ea. Nu îmi vine să cred că cineva a putut să ridice mâna la un om neajutorat. Bătrâna are un suflet aşa de bun şi vă spun cu mâna pe inimă că nu ar face nimănui rău”, a mai spus Georgeta Gabroveanu.

 

Atât asistenta Andreea Dămureanu, cât şi şefa centrului au refuzat să comenteze în legătură cu acest subiect.

 

Singurul care a oferit detalii a fost şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Florin Stancu, în subordinea căruia se află centrul.


„În noaptea de 12 ianuarie a avut loc un incident. Mai precis un beneficiar al sistemului nostru, o bătrână care suferă de schizofrenie a refuzat tratamentul. Aceasta a devenit agresivă şi a încercat să lovească personalul medical. Ulterior a acuzat dureri la mână şi a fost dusă la spital. S-a constatat că era o fisură şi s-a pus o atelă gipsată. Noi am declanşat o anchetă să vedem exact dacă se face vinovat personalul medical pentru acest incident”, a declarat Florin Stancu.

 

La Centrul de Îngrijiri Adulţi „Complexul Sfînta Maria” sunt internate 45 de persoane cu handicap.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed