Anchetatorii germani percheziţionează sucursalele unei bănci elveţiene din Germania, pe fondul acuzaţiilor de spălare de bani care îl vizează pe oligarhul rus Alişer Usmanov

Ofiţerii de la Oficiul German al Poliţiei Judiciare au început să percheziţioneze filialele instituţiei bancare din Frankfurt şi München marţi, a declarat un purtător de cuvânt al Procuraturii Generale din Frankfurt.

Presa germană numeşte sucursalele băncii în cauză drept cele ale UBS, banca elveţiană. În schimb, procuratura nu a numit banca.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că banca în sine nu este vizată, dar a previzat că autorităţile speră să obţină dovezi legate de acuzaţiile de spălare de bani împotriva cetăţeanului rus. Deşi banca nu îi va dezvălui identiatea, purtătorul de cuvânt al parchetului a confirmat că este aceeaşi persoană ale cărei proprietăţi au fost perchiziţionate anterior pentru acuzaţii similare.

Anchetatorii germani au percheziţionat anterior proprietăţile unui cetăţean născut în Uzbekistan, respectiv Alişer Usmanov.

Oamenii legii germani nu numesc, de regulă, persoanele care sunt investigate. Presa germană îl numeşte pe Usmanov drept ţinta percheziţiilor de marţi.

”Confirmăm că birourile UBS Europe SE din Frankfurt şi München sunt în prezent percheziţionate de către procuror. Colaborăm pe deplin cu autorităţile”, a declarat un purtător de cuvânt al UBS.

CNN a contactat reprezentantul lui Usmanov şi Biroul German de Poliţie Judiciară pentru declaraţii legate de acest subiect.

Un purtător de cuvânt al lui Usmanov a negat acuzaţiile către Reuters, calificându-le ca fiind nefondate, false şi defăimătoare. Usmanov nu a fost acuzat de nicio infracţiune în Germania până în prezent.

Acuzaţiile anterioare ale BKA care vizează oligarul rus au inclus transferul de fonduri în scopuri de evaziune fiscală.

BKA a scris într-un comunicat de presă anterior că ”milioane alcătuite din mai multe cifre” de euro au fost transferate, pentru a evita plata impozitului.

”Cetăţeanul Federaţiei Ruse este suspectat că a aranjat mai multe tranzacţii de fonduri în anii 2017 până în 2022 pentru a ascunde originea acestora, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Judiciare (BKA), emis pe 27 septembrie. Se suspectează că sumele de bani transferate provin din fapte penale, în special din infracţiuni de evaziune fiscală. Potrivit stadiului actual al anchetei, volumul tranzacţiilor sumelor de bani transferate ar fi de milioane de cifre”, precizează BKA, în comunicatul de presă.

Un iaht care i-ar aparţine lui Usmanov, aflat în portul Bremen în timpul anchetei în curs, precum şi o proprietate a sa din de zona de lux a lacului Tegernsee, au fost percheziţionate anterior de BKA în luna septembrie.

De asemenea, un purtător de cuvânt al lui Usmanov a negat, în luna septembrie, că omul de afaceri rus a comis vreo infracţiune, declarând că este ”un contribuabil legal şi atent şi şi-a plătit întotdeauna impozitele în mod curent şi la timp”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed