Andrea Bocelli a trecut cu bine prin infecție. ”Experiența mea? O tragedie!”

El a declarat că a fost depistat în martie cu Covid-19, o formă uşoară. El a evocat „un coşmar”, scrie cotidianul Corriere della Sera.

„Experienţa mea cu coronavirusul? O tragedie, am fost toţi din familie contaminaţi, cu febră, chiar dacă nu a fost mare, cu tuse şi strănut”, a declarat el presei la Pisa, în Toscana.

Andrea Bocelli şi soţia sa au mers la spitalul din Pisa pentru a dona plasmă pentru cercetări în privinţa Covid-19.

„Am depăşit cu bine boala, chiar dacă a trebuit din păcate să anulez numeroase concerte şi asta a fost o experienţă proastă. A fost ca şi cum aş fi trăit un coşmar pentru că aveam senzaţia că nu controlez lucrurile. Speram să mă trezesc dintr-un moment în altul”, a continuat el.

În ceea ce priveşte faza de relaxare a măsurilor restrictive în ţară, de la 4 mai, artistul a „mulţumit lui Dumnezeu că nu este nevoit să ia decizii”.

„Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt politician şi că nu sunt nevoit să iau decizii, nu mi-ar plăcea să fiu în locul celui care trebuie să ia aceste decizii”, a spus el.

El a apreciat că este „prea mult alarmism” în ceea ce priveşte Covid-19 în prezent şi că această atitudine era justificată la începutul crizei, dar nu acum.

La 12 aprilie, la o lună după testul pozitiv din 10 martie, Andrea Bocelli a susţinut un concert la Domul din Milano, marea catedrală a capitalei economice a ţării. Acest concert, organizat pentru Paşte în cursul căruia artistul a cântat singur în catedrală, a cuprins doar arii de muzică sacră.

Andrea Bocelli, născut pe 22 septembrie 1958, este tenor italian de operă şi pop-opera. Născut cu o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani, după un accident suferit în timpul unui joc de fotbal. Artistul italian a lansat 14 albume de studio, care s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial. Pe 2 martie 2010, Andrea Bocelli a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Los Angeles.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed