Ann Romney, responsabilă de umanizarea imaginii lui Mitt Romney în campanie

0

Acuzată în aprilie de o comentatoare democrată că „nu a muncit nici măcar o zi din viaţa sa”, Ann Romney a replicat scriind primul mesaj pe Twitter din viaţa sa: „Am ales să rămân acasă şi să îmi cresc cei cinci copii. Credeţi-mă că este multă muncă”.

 

Toată America, în frunte cu Michelle Obama, s-a ridicat pentru a apăra munca mamelor casnice, oferindu-i vizibilitate soţiei candidatului republican fără a insista asupra condiţiilor privilegiate în care a trăit aceasta dintotdeauna.

 

Tânăra Ann Davies s-a născut într-o familie bogată din Michigan (nord). Ea nu avea nici 20 de ani în momentul în care s-a căsătorit cu tânărul Mitt, 22 de ani, după ce s-a convertit la religia mormonă a logodnicului ei. Cuplul pleacă să studieze – Ann obţine o licenţă în franceză – la Brigham Young University în Utah (vest), unde locuieşte „într-un subsol şi mănâncă paste şi conserve de ton”, a povestit ea în faţa convenţiei republicane.

 

Presa americană a dezgropat un interviu mai vechi, în care aceasta vorbea, după luna de miere petrecută în Hawaii, despre vânzarea unor acţiuni la bursă care îi permiteau cuplului să studieze fără să fie nevoit să muncească.

 

Deja obişnuită cu viaţa politică după ce a fost „Primă Doamnă” de Massachusetts, stat guvernat de soţul ei din 2003 până în 2007, Ann Romney, veşnic zâmbitoare, a obţinut din ce în ce mai multă importanţă în campania prezidenţială.

 

Ea a trebuit să amelioreze imaginea soţului ei, considerat distant şi necunoscător al realităţilor clasei de mijloc. Misiunea sa a fost, de asemenea, să câştige voturile femeilor, care votează mai degrabă cu democraţii.

 

Mamă a cinci băieţi născuţi între 1970 şi 1981, această bunică a 18 nepoţi se luptă cu o scleroză în plăci cu care a fost diagnosticată în 1998, după ce a suferit de cancer la sân în 2008.

 

Pasionată de echitaţie – caii au ajutat-o, potrivit ei, să depăşească boala – ea a câştigat numeroase premii de dresaj şi lucrează pentru copiii defavorizaţi.