ANPC anunţă că, dacă un consumator nu a încheiat un nou contract cu un furnizor de gaze până la data de 30 iunie, alimentarea acestuia nu va fi oprită/ Noi contracte trebuie încheiate până la 30 iunie 2021

ANPC a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că, urmare a liberalizării preţurilor la gaze naturale, consumatorii vor trebui să încheie noi contracte cu un furnizor. 

“Ca atare, consumatorii ar fi trebuit să îşi aleagă un furnizor cu care să încheie un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurenţial, până la 30 iunie 2020, care ar fi putut fi cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor de gaze naturale dintre cei ce detin licenţa ANRE. În situaţia în care, până la sfârşitul lunii iunie 2020, un consumator nu a încheiat un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurenţial – fapt care nu generează costuri suplimentare sau modificări de ordin tehnic – furnizarea gazelor naturale nu va fi sistată, ci se va realiza în condiţiile contractuale ale furnizorului actual, la preţul din oferta comunicată odată cu factura fiscală curentă din perioada mai-iunie 2020, urmând ca, până cel mai târziu pe 30 iunie 2021, consumatorul să îşi îndeplinească obligaţia de a încheia un contract de furnizare a gazelor naturale in regim concurenţial”, se arată în comunicatul ANPC.

Sursa citată menţionează că lista furnizorilor de gaze naturale, precum şi informaţii privind ofertele-tip sunt puse la dispozitia consumatorului prin aplicaţia “Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale” disponibilă pe site-ul ANRE, pe paginile web ale acestora putând fi găsite informaţii atât despre oferte cât şi despre contractul de furnizare utilizat.

Totodată, contractul de furnizare poate fi încheiat:  direct, la sediul social sau în punctele de lucru declarate ale furnizorului; la distanţă, prin canalele electronice de comunicare; în afara spaţiilor comerciale ale furnizorilor, de regulă, prin prezentarea reprezentanţilor acestora la domiciliul consumatorilor.

În cazul contractelor încheiate la distanţă, precum şi a celor încheiate în afara spaţiilor comerciale, operatorii economici au obligaţia ca – înainte ca oferta sau contractul să producă efecte obligatorii asupra consumatorului – să îndeplineasca cerinţele de informare, în mod clar şi inteligibil privind: identitatea furnizorului, adresa poştală, număr de telefon, adresa de e-mail, principalele caracteristici ale serviciilor,  preţul total al serviciilor cu toate taxele incluse,
modalităţi de plată,  dreptul de retragere, condiţiile, termenele şi procedurile de exercitare a acestui drept,  durata contractului, condiţii de încetare, penalităţi, aşa cum sunt acestea prevăzute la art 6 alin 1 şi 2 din OUG 34/2014 privind contractele încheiate cu profesioniştii, a mai precizat ANPC.

Totodată, furnizorii trebuie să facă dovada comunicării unui exemplar din contractul iîncheiat cu consumatorul, cu semnăturile părţilor contractante.
În ambele cazuri, consumatorul are posibilitatea de retragere din contract în termen de 14 zile de la semnare şi, numai cu acordul scris al acestuia de renunţare la perioada de retragere, contractul poate produce efecte.

În cazul în care consumatorul are o nemulţumire referitoare la contract sau la modul de derulare al acestuia, trebuie să se adreseze mai întâi furnizorului, iar, dacă problema nu este soluţionată, se poate adresa atât ANRE, precum şi ANPC, a mai menţionat sursa citată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed