Istoria Hanului Puţureanu începe oficial în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Potrivit casei de licitaţie, în ajunul Crăciunului din 1733, un soldat imperial din armata de ocupaţie austro-ungară agresează două localnice. Va fi scânteia care aprinde butoiul de pulbere al revoltei populare. Populaţia Craiovei ia cu asalt garnizoana din oraş şi faptul divers petrecut în stabilimentul care mai târziu va deveni Hanul Puţureanu intră în cronici. Aproape întregul contingent de peste 300 de soldaţi încartiruiţi în Craiova este masacrat de oamenii revoltaţi. Încercările de pacificare ale regiunii durează încă doi ani, însă în 1735 austriecii încep retragerea din Oltenia.
Niţă D. Puţureanu (1854-1910) apare în documentele oficiale drept proprietar al hanului odată cu dezvoltarea comerţului în Craiova. Născut într-o familie de ţărani din satul doljean Puţuri, acesta cunoaşte o rapidă ascensiune socială. Afacerile cu alcool şi tutun, acordarea de împrumuturi, dar şi chiriile proprietăţilor pe care le cumpără de-a lungul timpului, îl propulsează în rândul marii burghezii craiovene. La moartea sa, moştenitorii au împărţit o avere însemnată, evaluată la 330.000 de lei, aproximativ 2 milioane de dolari în moneda actuală, cam tot atât cât moştenea I.L. Caragiale de la faimoasa mătuşă Momuloaia.
Ocupat succesiv de armata germană şi de armata sovietică, Hanul Puţureanu a rămas însă în proprietatea familiei Puţureanu până la naţionalizarea imobilului din 1950.
Lucrările de extindere nu s-au oprit însă până în 1907. Este anul în care în grădina hanului apare o popicărie, iar numărul camerelor destinate închirierii ajunge la 92. Clădirea este degradată în prezent şi este situată lângă alte monumente şi obiective turistice importante din Craiova: Catedrala Sfântul Dumitru, Casa Băniei, fosta Şcoala Centrală de Fete, Biserica Madona Dudu sau Hanul Hurezi.
Conacul baronului Urbán de Monyoró
Conacul neoclasic din Şimand, la doar câţiva zeci de kilometri distanţă de Monyoród, a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de baronii Urbán de Monyoró, fiind cel mai probabil opera lui Gyula Urbán, tatăl celui mai important membru al familiei, şi anume Peter Urbán (1870-1935).
Familia Urbán de Monyoró a fost una dintre familiile importante, înnobilate ale aristocraţiei maghiare. Vatra nobililor Urbán era localitatea Monyoród (astăzi Mânerău, Arad), iar primul membru al familiei menţionat în documente oficiale a fost Joseph Urbán, în 1828.
Şimandul reprezintă pentru istoria Transilvaniei un punct important arheologic şi istoric. De la urmele aşezărilor din eneolitic, până la prima atestare (anul 953), Şimandul se va afla în cercul de influenţă a diverse puteri zonale sau locale, devenind în Evul Mediu târziu un pol economic, prin organizarea de târguri, cunoscând şi o puternică comunitatea evreiască (în 1828 erau 400 de persoane de rit ebraic). Înalţi dregători, politicieni şi prefecţi în judeţul Arad, membrii familiei Urbán aveau să deţină domeniul din Şimand aproximativ 100 de ani, perioadă în care conacul era ridicat.
În 1994, conacul a fost complet renovat, fiind păstrate toate elementele originale ale arhitecturii.
