ANSVSA: Nou focar de gripă aviară în Ungaria, în apropierea graniţei cu România/ Zona de supraveghere stabilită include 8 localităţi din judeţul Satu Mare

0

„În data de 18.01.2022, Ungaria a a notificat Comisia Europeană cu privire la apariţia unui focar primar de gripă aviară înalt patogenă, subtipul H5N1, situat la mai puţin de 10 km de graniţa de vest a României. Focarul a fost confirmat într-o fermă comercială de raţe, situată lângă localitatea Csengerujfalu din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg. Efectivul afectat este de 37.462 de păsări. Autorităţile maghiare au iniţiat masurile de urgenţă, înclusiv uciderea întregului efectiv de păsări şi implementarea conformă a zonelor de protecţie (3 km) şi supraveghere (10 km), aferente noului focar”, a arătat ANSVSA, joi, într-un comunicat de presă.

Zona de supraveghere (10 km) stabilită ca urmare a depistării acestui focar de gripă aviară include 8 localităţi din judeţul Satu Mare, respectiv Boghiş, Domăneşti, Dacia, Dara, Doba, Oar, Paulian şi Traian.

Astfel, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare a luat măsuri: s-a întocmit un plan privind instituirea măsurilor din zona de supraveghere institută în jurul focarului şi s-a trimis la Centrul Local de Combatere a Bolilor spre aprobare; s-a dispus efectuarea recensământului şi examinarea clinică a păsărilor din exploataţiile cu palmipede, galinacee şi altele.

„În acest context, toate DSVSA judeţene vor transmite în regim de urgenţă către toţi fermierii din industria avicolă instrucţiuni punctuale cu privire la respectarea cu stricteţe a procedurilor generale şi specifice de biosecuritate. Acestea vizează cu precădere activitatea de dezinfecţie, precum şi gestionarea substanţelor dezinfectante la nivelul dezinfectoarelor de încălţăminte, de mâini şi rutiere de la nivelul exploataţiei comerciale de păsări, iar eficienţa acţiunilor de decontaminare trebuie verificată prin teste specifice cu rezultate conforme”, a arătat ANSVSA.

Conform sursei citate, trebuie acordată o atenţie specială punctelor cu un grad înalt de risc de pătrundere a virusului, respectiv: împrejmuirea continuă, dezinfectorul rutier (nu se va intra în exploataţia comercială înainte de dezinfecţia roţilor, în special partea rulantă a lor, iar ulterior dezinfecţiei, mijlocul de transport va staţiona pe perioada de contact prevăzută în prospectul produsului utilizat), verificarea structurală şi operaţională a filtrului sanitar, precum şi a spaţiului SNCU şi a spaţiului tampon de la intrarea în fiecare hală/adăpost.

De asemenea, trebuie acordată atenţie sporită asupra următoarelor puncte critice de biosecuritate la nivelul fermelor comerciale:

– Acţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare trebuie să fie efectuate sub supravegherea medicului veterinar de liberă practică împuternicit organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale de păsări a încheiat contract oficial, acestea fiind executate de către o unitate autorizată sanitar-veterinar sau de către persoane atestate profesional să execute acest tip de acţiuni.

– Mişcarea persoanelor în exploataţiile comerciale de păsări se face în mod restrictiv, iar accesul vizitatorilor în zona de producţie a exploataţiilor comerciale de păsări este permis numai după o perioadă de aşteptare de minimum 3 zile de la ultimul contact cu păsările domestice şi sălbatice.

– Personalului angajat în cadrul exploataţiei comerciale de păsări nu poate desfăşura activităţi similare în alte exploataţii de păsări.

– Furajele trebuie să provină dintr-o unitate autorizată/înregistrată sanitar-veterinar şi trebuie să fie transportate în autovehicule special destinate şi înregistrate sanitar-veterinar pentru acest scop.

– Furajele trebuie depozitate în spaţii sau containere închise sau ambalate astfel încât să nu fie expuse accesului păsărilor sălbatice, iar restul de furaje rămase în hrănitori sau în conductele de furajare nu trebuie să fie utilizate la seria următoare de păsări.