Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Când primesc prima pensie din acest an

0
11
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Când primesc prima pensie din acest an

Ordinele de plată către Poşta Română pentru pensiile care vor fi plătite la domiciliu în ianuarie au fost întocmite, iar sumele pentru aceste pensii au fost virate Poştei Române, a anunţat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe contul său de Facebook.

“Am discutat din nou azi cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice pentru a mă asigura că este respectat calendarul de plată a pensiilor la domiciliu pe care l-am stabilit cu instituţiile implicate. Casele Judeţene de Pensii au solicitat astăzi la prima oră Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală transmiterea în regim de urgenţă către trezorerii a dispoziţiilor bugetare reprezentând plăţile de pensii pentru ianuarie 2021.

Ulterior, au fost întocmite ordinele de plată către Poşta Română şi au fost virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu în ianuarie 2021″, a transmis Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a subliniat că pensionarii care aleg să primească pensia la domiciliu îşi vor primi banii între 1 şi 15 ale fiecărei luni.

“Toate aceste proceduri vor permite Companiei Naţionale Poşta Română să înceapă imediat achitarea pensiilor la domiciliu. Reamintesc că, pentru pensionarii care au optat să îşi primească drepturile băneşti acasă, plata se face prin Convenţie între datele de 1 şi 15 ale fiecărei luni”, a menţionat Raluca Turcan.